VALURI DE AMINTIRI

VALURI DE AMINTIRI*

Letiția Lucia Iubu

Poetă cunoscută și apreciată pentru scrierile sale de inspirație din lirica niponă, Maria Tirenescu ne surprinde de această dată, cu noua sa carte, în care trece la folosirea mijloacelor poeziei occidentale.

Cartea este împărțită în patru capitole.

Primul, intitulat „Caleidoscop”, se deschide cu poemul Autoportret, care mi-a plăcut îndeosebi și pe care îl citez în întregime : „Sunt un cristal / Am numeroase muchii / și vârfuri. / Zgârii și înțep / tot ce îmi stă în cale. // Dar, cine are răbdare / găsește cu siguranță, / fața transparentă / prin care se vede / inima ce refuză / să îmbătrânească.” Celelalte poezii dezvăluie starea sufletească a autoarei, folosindu-se de fenomene din natură, de anotimpuri, toamna fiind cea mai des invocată : „Aș urî toamna / dacă n-ar fi ea / pictorul /care colorează / cu cărămiziu, / arămiu / și auriu / frunzele / sătule / de verdele crud /”. După cum remarcă și Ionuț Iancu, în Cuvântul de deschidere, frunza fiind un lait-motiv.

În capitolul II, „Gânduri” redă cu nostalgie amintirile despre fetița ce a fost, dorul de părinți și bunici, de locurile natale ce-i revin adesea în gând sau în vis.

În capitolul III „Nostalgie” revine la stilul oriental ce a consacrat-o și îi este atât de familiar. Poemele intitulate : Naivitate, Mama, Melancolie, Toamna vieții conțin penta stihuri scrise în formă fixă, tanka (5-7-5-7-7 silabe). Din majoritatea poemelor se desprinde sentimentul de singurătate, nostalgia după iubitul absent și mult așteptat. „Mă plimb singură /prin umbra tot mai rară /a salcâmilor – /amintiri fără număr /vin să-mi țină de urât”.  Sau „În plină toamnă /așteptându-te să vii/ / merii au înflorit – /Eu voi fi tot singură / citind vechi scrisori”. 

Ultimul capitol conține câteva poeme într-un vers.

„Aversă

În ritm de geamparale cad picături pe lac.”

 „Paznic 

Pe cerul nesfârșit, un nor păzește luna.”

Lectura cărții Mariei Tirenescu este o adevărată încântare.

_____________________

*VALURI DE AMINTIRI, editura pim, Iași, 2016, de Maria Tirenescu

Încă o pană iscusită

Încă o pană iscusită*

 Corneliu Traian Atanasiu

         Două lucruri sînt importante pentru autorul de senryu: să aibă haz şi să o facă cu detaşare şi delicateţe. Primul poem al volumului dă tonul acestei exigenţe cum nu se poate mai fidel şi totodată mai graţios: 

primele ştiri –

două vrăbiuţe-n zori

toacă liniştea

La prima oră nu le tace gura, toacă verzi şi uscate, aceleaşi de ieri şi, cu siguranţă, şi cele de mîine. Pălăvrăgesc, flecăresc, pentru că, evident, e vorba de o alegorie, de o mică fabulă. Oarecum inocentă, pentru că şi ciripitul lor de vrăbii gureşe este mai degrabă inofensiv. Tulbură doar tihna dimineţii. Cu duhul blîndeţii, îngăduitoare, autoarea nu pune la inimă, îşi cultivă doar seninătatea…

         Nici cînd personajele implicate într-o relaţie, acum umană,  nu mai sînt doar deghizări zoomorfe, umorul nu este caustic, abia de face aluzie la un poncif prea vehiculat pentru a-l persifla. Desigur, potriveala sufletelor împerecheate nu e chiar măgulitoare.

suflete pereche -

dânsa prea decoltată

el cam deocheat

         Pe aceeaşi temă, a cuplului deocheat, jocul de cuvinte cu fundal publicistico-literar alunecă pe nebăgate de seamă spre veşnica meteahnă a traducerii în amor. Soția este cu siguranță bibliofilă.

soţ de poveste -

traduceri după traduceri-n

ediţii de lux

Iar de data asta, situaţia incendiară îşi etalează făţiş rezultatele deja scontate:

foc mocnind de mult -

alături de un pârlit

tot mai des friptă

         Cuvintele cu două înţelesuri, bine plasate, asigură o canava pe care ţesătura derapează lesne spre intriga amoroasă.

război iminent -

vecina mai tânără

încurcând iţele

        

         Dar nu numai cuvintele polisemantice sînt mînuite cu măiestrie de autoare, expresiile sînt şi ele un material verbal la fel de eficace în a realiza opoziţii, echivocuri, efecte ironice. În poemul de mai jos, nu mai ştii cine pe cine trage în piept.

        

macazul schimbat -

păpuşari traşi pe sfoară

de-ale lor păpuşi

         Tematica pe care autoarea o abordează cu mai multă vervă şi aplicaţie este aceea politică. De la ţinuta morală a aleşilor:

armonii de-april -

lalelele degrade

edilii în dungi

la prestaţia verbală:

din nou alegeri -

în răspântii mori de vânt

îşi dau aere

şi la stratagemele ipocrite:

simţ electoral –

cu momeala pe la uşi

pun picioru-n prag

totul este doar înşelătorie, inclusiv parada patriotardă:

steagul arborat

de florile mărului -

speranţa în plop

         Nici evoluţia vremii nu e trecută cu vederea. Nu numai merii sînt anul ăsta din nou în floare, ci şi merele de sub bluza fetelor în floare dau să rupă nasturii.

merii în floare –

bluza de anul trecut

mult prea strâmtă

Un joc de cuvinte poate vorbi simultan şi de imprimeul rochiei, şi de privirea prea indiscretă a vreunui admirator. Nu ştim ce e mai decoltat în poem, rochia sau insistenţa privirii. Şi nimic nu ne obligă să alegem.

balul bobocilor –

pe rochia decoltată

ochiul boului

         La urma urmei, ispita rămîne unul din condimentele vieţii:

ajun de Crăciun -

Moşul ispitit din nou

de poale în brâu

         Sînt în carte şi destule poeme care sînt înclinate prea mult să biciuiască moravurile satiric şi sarcastic. Sînt şi poeme în care se vede numai exersarea în folosirea unor expresii. Voi încheia însă cu un poem care merită toate laudele:

concediu altfel -

cerul şi marea în

ochii pruncului

Prima parte e calchiată pe sintagma des folosită în ultimii ani şcoala altfel. Substituţia şcolii cu concediul este extrem de subtilă. Înclin să cred că e vorba de un concediu într-un fel ratat sau interzis de ivirea pruncului. Şi că cerul şi marea din ochii lui (posibil albaştri) sînt mai mult decît o compensaţie pentru concediul pierdut în acest an.

         Fără discuție, Vasilica Grigoraș își află locul între cei doar o mînă de autori cu talent evident pentru acest poem hîtru fără a fi veninos - senryu.

________________________________

*Vasilica Grigoraș - Starea vremii azi

Trepte spre lumină

Trepte spre lumină*

Orice carte dăruită implică, convingerea autorului că meriţi să fii părtaşul celor ce-au fost scrise între cele două coperte, să empatizezi cu stările sale, să te miri, să te bucuri de la o pagină la alta, să-l descoperi şi să-i descifrezi coordonatele interioare. Este ca o invitaţie în sanctuarul secret al creaţiei, în care oglinzile scrisului ne vor dezvălui încă o faţă a sa, până acum neştiută. Aşadar, sunt în posesia manuscrisului, viitoare carte Doar cu pana inimii, poeme tanka, autor Vasilica Grigoraş, editura PIM, 2016, ediţie bilingvă, română-engleză, în traducerea Alinei Lavinia Grigoraş. Structurată într-o manieră neconvenţională şi originală, cartea ne invită într-o călătorie spirituală, pe verticală aş spune, o piramidă în opt trepte, pe fiecare treaptă primenindu-ne urcuşul „tatami-ul” frumoaselor poeme, miniaturi concentrate cu interpretări multiple. Pornind de la observaţii exterioare, simple dar care provoacă între spirit (kokoro) şi gând (omoi) acea osmoză poetică ca între om şi natură, simplă şi de efect, specifică stampelor nipone, se rotunjesc filozofii de viaţă în frumoase poeme.

Tanka, poate unul dintre cele mai vechi genuri de poezie japoneză, din care s-a desprins şi haiku-ul, era apanajul unei clase sociale elevate, cultă şi privilegiată. Prinţi şi prinţese cu paşii mărunţi, gheişe fermecătoare în kimonouri, cu evantaie şi broşe în păr, îşi desenau şi scriau astfel de poeme pe hârtii de orez, pe suluri de mătase, într-un alt timp, într-un altfel de ritm, numai de ei ştiut. Şi să nu uităm de carnavaluri, teatrul umbrelor, ceremonia ceaiului, exotismul efemer al florii de cireş (sakura), admiraţia lor (hanami), al respectului faţă de natură, al adoraţiei faţă de imperiu sau farmecul schimbării anotimpurilor. Maxima simplitate, delicateţea şi lirismul dar şi puterea de sugestie a spiritului nipon ajung până la noi nealterate în poeme tanka, haiku, renga şi haibun, pur şi simplu vrăjindu-ne şi cucerindu-ne, graţie unor poeţi ca: Fujiwara no Teika, Matsuo Bashō, Kobayashi Issa, Yosa Buson, Masaoka Shiki dar şi contemporani. La noi în ţară inegalabilul Şerban Codrin, dar şi Magdalena Dale, Maria Tirenescu. Şi, poate că, autoarea, cum singură afirmă cu umor, într-un interviu RO-KU, să fi trăit într-o altă viaţă poezia armoniei, de ce nu?!! starea şi filozofia zen nefiind întâmplătoare având în vedere studiile, formarea sa profesională şi vocaţia filozofică, acest volum şi nu numai.

Vom întâlni pe parcursul lecturii procedeele stilistice proprii liricii nipone: paradoxul, antiteza, elipsa, poemele atingându-şi scopul, adică să spună puţin şi să semnifice mult. Poemul tanka are două componente: versurile de sus (kami no ku), trei versuri 5-7-5 silabe, şi cele de jos (shimo no ku), două versuri de 7-7 silabe, despărţite de linioară (cezura kireji), cele două părţi completându-se armonios.

La baza piramidei se află Primenirea, fin presărată cu umor, pentru ca urcuşul, vorbeam mai sus de trepte, să fie unul lin şi plăcut: Fluturi bezmetici / căutându-şi rostul / printre trandafiri – unii se-ndreaptă spre flori / însă alţii spre stomac.

Pentru Estivale definitorie şi esenţială este celebrarea anotimpului specific titlului, plinătatea naturii, dăruirea şi revărsarea frumuseţii în ochii privitorului, iar spiritul ludic, ca într-un joc, ţine isonul naturii generoase cu firul gândului şi imaginaţiei, pentru întregirea poemului, ca aici: În zorii zilei / pajiştea plină de flori – în zborul lui / şi cucul a amuţit / văzând sânzienele.

În Melancolii frecvente sunt umbrele, bătrânul cocor, singurătatea, frunzele căzând, amintirile, toate fiind ipostaze succesive ale marii treceri prin toamna vieţii / răsfoind cartea verii /.

Florile iernii sunt nelipsite în Armonii de Cleştar, gerul nu va ştirbi frumuseţea poemelor, vor străluci în lumina zăpezii ca şi gândul din care izvorăsc: Iarna sădind / flori de gheaţă în geam / şi bujori în obraji – şi soarele păleşte / de-atâta frumuseţe.

Pe treapta Iubiri cuvintele se aşază în forma poemelor controlate doar de ceea ce căldura inimii imaginează, trăiri ordonându-se aproape cronologic. Vom întâlni iubirea din pruncie faţă de bunici, părinţi, apoi primii fiori: şoapta dulce răzbate-n / dialogul ochilor; îndrăgostirea: Primul vis din an – mă oglindesc în seninul / din ochii tăi dragi / cucerind împreună / cerul plin cu stele; autoarea nu uită să ne amintească de înţelepciune şi iubirea divină: Plimbarea în parc – din pruncie până la adânci bătrâneţi / e-o rodnică lectură / despre iubirea vieţii.

Urmează Introspecţii, cea mai consistentă parte a cărţii, ca număr de poeme dar şi ca mesaj. Toate poemele au o notă voit ascendentă, vorbesc despre trăiri lăuntrice, aspiraţii, elanuri, despre amintirea zborului înscris în fiinţă, într-un cuvânt, focul veşnic, sinele: ex Corabia vieţii / hălăduind pe valuri – îngenunchind / deschid inima spre Cer / să pătrundă lumina; sau Căutând calea / alerg uşor tremurând – / speranţa m-ajută / s-aud iarba cum creşte-n / tainic murmur de izvor.

Cum altfel dacă nu cu răbdare ajungem la Florile Nădejdii, un grupaj de poeme, care vorbesc despre pioşenie, cu privirea aţintită spre tăriile cerului: pregătindu-ne / de-nviere prin moarte / spre tăcerea albastră, despre binecuvântare şi credinţă. Şi poemul, aş spune de suflet al autoarei:

Noaptea aşterne

pagini albe în calea

paşilor timizi –

doar cu pana inimii

scriu poezia vieţii

Penultimul vers dând şi titlul cărţii.

Pe ultima treaptă, denumită La izvorul neamului, numită de mine cea a Înălţării, se regăsesc poemele de mulţumire şi recunoştinţă, cuvintele şi limpezimea imaginii urmărindu-ne şi după lectură. Ex. Pe vechiul sipet / stă cartea de căpătâi –  / doar în lumină / învăţăm alfabetul / de aur al iubirii.

Am parcurs volumul structurat inedit în cele opt părţi, cu onoarea şi atenţia pe care o merită munca de creaţie şi cunoaştere a valorii cuvântului scris, tandru atins nu numai de pana inimii dar şi de seninătatea şi echilibrul interior al autoarei, Vasilica Grigoraş. M-am pierdut şi regăsit în lectura acestei cărţi, cu bucuria recunoaşterii unui gen de poezie drag mie, călăuză fiindu-mi imaginile, ideile, trăirile, dăruirea, caracteristice autoarei şi universului ei inefabil.

Ana Urma

Vaslui, 10.01.2016

______________

* Vasilica Grigoraș - Doar cu pana inimii

GÂNDURI JAPONEZE – JAPANESE THOUGHTS de Ana Drobot

Am primit, în urmă cu două zile, cartea poetei Ana Drobot. Am fost tentată să o citesc, mai ales că ştiam cum scrie şi ce rezultate are.

 

Cartea, apărută recent la Editura Argonaut, cuprinde 50 de haiku-uri cu care a participat la concursuri în ţară şi peste hotare, majoritatea fiind apreciate. În ultima parte sunt foto-poeme, unii le numesc haisha/ haiga, lucrări artistice formate dintr-un haiku scris pe o fotografie.

Primul parte a cărţii este formată din haikuurile grupate pe anotimpuri, aşa cum se obişnuieşte în cărţile de haiku. Fiecare poem este prezent cu o traducere în engleză sau franceză (depinde de ţara în care a fost publicat haiku-ul) şi unele dintre ele sunt însoţite de comentarii.

Mi-a atras atenţia un poem de toamnă, necomentat, publicat în brass bell: a haiku journal la tema morning.   

dimineaţă –

o frunză uscată

coboară din autobuz

            morning –

            one dry leaf

gets off the bus

            Următoarea parte este formată din Momente. Temele sunt: noaptea, acasă, călătorii, dimineaţa, alte călătorii, afriku.

            De aici, am ales:

           

            furtună de vânt –

nici un drum înapoi

spre tinereţe

windstorm –

no way back

to youth

 (the Shiki Monthly Kukai, sept, 2015, locul al doilea)

noapte –

toţi prietenii mei

sunt negri

night time –

all my friends

are black

(Africa Haiku Network, feature for 25 08 15)

Comment:

One bloody hell of haiku justifying the potency of blackness or darkness. Perhaps iterating the fact that all color types both human and nature blends to one point of blackness when we finally pass on.

Ultima parte, Haiga, conţine foto-haiku (haiga) publicate ca urmare a participării la concursul lunar organizat de Wordl Haiga Associations sau publicate în revistele Daily Haiga, Prune Juice  şi Wild Plum.

Cei care doriţi să citiţi sau să vedeţi mai multe creaţii ale Anei Drobot sunteţi invitaţi să accesaţi blogurile Prezenţeromâneşti, ROMANIAN KUKAI, Librăria RoKu, sau să luaţi legătura cu autoarea. Cartea conţine 50 de haiku-uri şi 20 de haiga şi are aspect deosebit de plăcut.

Soarele pe-un ciob

Soarele pe-un ciob

 Corneliu Traian Atanasiu

          Constantin Iliescu are predilecție pentru recuzita urbană a poemelor și pentru situațiile care mărturisesc aproape singure lucruri ciudate și hazlii:

reclamă gratis –

un căţel făcut covrig

la brutărie

rubrica pierderi –

cu ziarul în gură

un mic maidanez

Aproape singure, pentru că uneori înscenarea e ajutată și de alegerea unui cadru în care bateriile, care au cedat dinadins, mărturisesc un accident vascular: cățelușului i-a stat brusc, într-un spasm rugător, inima.

fără baterii –

cu lăbuţa întinsă

un căţel de pluş

          Un pic mai sărăcăcioasă, butaforia devine însă de-a dreptul întristătoare, dar și mai elocventă prin ceea ce lipsește:

restanţe la fisc –

în locul tabloului

doar o amprentă

sau mărturisește printr-o mișcare obsedantă insomnia incurabilă a celui țintuit la pat:

pendul în balans –

măturând tot tavanul

razele lunii

          Cînd în scenă intră și natura, ironia devine însă mai blajină și mai binevoitoare. Sperietoarea se bucură și ea de venirea cocorilor, frunzele veștede sînt recuperate ca recuzită pentru casele de modă, orașul supraîncălzit devine o infuzie de sezon:

se-ntorc cocorii –

fluturându-şi mâneca

sperietoarea

frunze veștede –

o colecție de toamnă

într-un toc cui

o ceaşcă de ceai –

căzând ploaia de vară

printre flori de tei

La alt nivel, contemplînd spectacolul meteo, răbufnirile grandioase ale stihiilor nestăvilite se împletesc aproape tandru cu faptele mărunte ale lucrurilor domestice:

concert nocturn –

dirijând fulgerele

felinarul de vânt

noapte cu viscol –

aprinzând mii de stele

becul de pe stâlp

          În schimb, gesturile umane încearcă să se plieze, cu înțelegere și cuviință, pe evoluția cosmică:

luna descrescând –

mama ridică mai mult

fitilul lămpii

oră târzie –

încrucişate-n poală

mâinile mamei

Deși, uneori, cele ce se întîmplă în lumea cea mare par atît de îngrijorătoare încît interferează cu și reușesc să modeleze fizionomia umană:

cutele frunţii -

mai încreţită luna

sub hula mării

          Cînd universul obiectelor înconjurătoare se restrînge auster la puținul celor de suflet, adunate laolaltă, ele palpită ca ținute sub surdină:

semnul de carte -

în  biblia bunicii

poză c-un soldat

Și, cuprinse de o fervoare reținută, vibrează la unison. Nu mai știi dacă poza, poate unica a bunicului, nu este doar o ilustrație la biblie.

          Această contaminare revine însă și în alte ipostaze de amploare cosmică. Lumea este boltită peste aria satului și, arînd, țăranul nu face decît să amestece iar și iar cerul cu pămîntul.

fierul plugului -

scos la lumina zilei

soarele pe-un ciob

Și cu rămășițele redate pămîntului de vechile generații. Deocamdată ele mai sînt date de pomană:

ochelarii noi –

cu haina bunicului

daţi de pomană

          Și cei vii rămîn aici să exploateze zi și noapte bogățiile lumii.

luna de argint -

haijinului novice

mină de aur

________

* Constantin Iliescu - Cercuri concentrice

Povara unei frunze

Povara unei frunze*

 Corneliu Traian Atanasiu

          Dacă te-ai lua după recuzita poemelor Oanei – mărțișor, toporași, pomi în floare -, ai putea crede lesne că e vorba doar de o poezie delicată, plină de drăgălășenii feminist-liricoide.

mărţişor în piept –

în sfârşit un donator

compatibil

stare de război -

bunul pliveşte din strat

toţi toporaşii

pomii în floare –

în curtea spitalului

un cireş uscat

Numai că mărțișorul nu e decît un pretext pentru a vorbi, uzînd ironic de termeni medicali, despre un lucru mult mai grav, potrivirea și consistența gestului. Războindu-se cu toporaşii, bunicul deviază aversiunea lui faţă de război, înglobînd-o activităţii cotidiene de grădinar domol şi ticăit: bunul nu vrea să încurajeze proliferarea armelor şi stîrpeşte toporaşii… înainte să crească prea mari. Pomii în floare lipsesc simptomatic tocmai din locul unde ar fi mai doriți și unde pînă și cireșul s-a uscat.

          Nu gingășia sau grația unor atingeri (aseptice) este relevată în poemele de mai jos, ci mesajul vibrant sau tragic simțit de cei în cauză nemijlocit, pe pielea lor.

nu-şi mai feresc

atingerea palmelor –

amurg de toamnă

primul vis din an –

sub palme atât de gol

locul de-alături

          O frunză și o adiere? Lucruri fără pondere aproape, simțite ca o uriașă povară. Printre ruine, socul nu e doar înflorit, emană instantaneu fericirea suverană de a fi în viață. Cît de puternică i-ar fi mireasma, caprifoiul urcat pe casă impresionează nu doar ca o binecuvîntare ci și ca un neașteptat contrafort.

pe ramul uscat

povara unei frunze –

adie vântul

printre ruine -

tufele de soc încă

înfloritoare

casa pustie –

Mâna Maicii Domnului

sprijină zidul

         

În unele poeme nu poți decide ce e mai bine să alegi ca înțeles, a amuțit cîntecul păsărilor sau al celui care fredona la fereastră? Îngînarea vîntului e doar un surogat strident sau un alt cîntec mai potrivit anotimpului?

         

cântec amuţit –

ramura din fereastră

îngână vântul

          Să fie iarba cosită doar o dulce moarte? O fi vorba chiar de-o rîndunică despuiată sau de răsturnica lui Ion Barbu? 

iarba cosită –

„rochița rândunicii”

într-un scaiete

          Și în poemul următor poți urmări două piste. Vecinii se ceartă, mireasma e aceeași, n-are hotar. Dar se pare că tocmai ăsta este motivul de supărare: mireasma nu doar trece (prin și peste gard) ci întrece orice îngrădire. Cum s-o oprești?

sfadă la hotar -

mireasma căpşunilor

întrece gardul

          Gestul bunicului în sine, este unul meditativ, și absent, și oarecum îngrijorat. Să fie oare părul lui sau stratul de omăt căzut în iarna vieții cel prin care-și trece mîna?

tăcut bunicul

îşi trece mâna prin păr -

miezul iernii

          Și vremea, și vîrsta te fac să nu mai ajungi la merele care-ți strepezeau atît de voluptuos dinții. De fapt, nu mai ai nici gustul lor, nici al cățăratului în pom. Verzitura e prohibită, prospețimea dispărută din viața ta odată cu trecerea vremii.

merele verzi –

gustul copilăriei

pe un ram prea sus

          Înșirate pe foile albe, poemele Oanei au aceeași naturalețe a macilor înfloriți de înaintarea anotimpurilor sau de o mînă dibace care brodează harnic.

poalele albe –

macii înfloresc pe rînd

urma acului

__________

* Oana Gheoghe - Fluturi încotro?...