IULIA RALIA RACLARU

UMBRA SPRE INTERIOR

FOTO (GENDAI) HAIKU

                În clipa de umbră – Haiku şi micropoeme / L’instant de l’ombre -  Haiku et micropoemes este un volum care merită să fie citit pentru a descoperi un gen de poezie a meditaţiei şi o poetă discretă, care aumult de spus de acum înainte.

                De remarcat la acest volum bilingv că Iulia Ralia Raclaru n-a făcut o simplă muncă de traducere din limba română în limba franceză: cine cunoaşte cele două imbi va putea aprecia fiecare haiku şi calitatea celor două versuri în egală măsură. ( Olivier Dumas, Institutul Francez Iaşi, recenzie pentru revista Poesis)

                Doamna Iulia Ralia Raclaru scoate la lumină o elegantă carte, intitulată: Umbra spre interior. Funciar solară, autoarea dă expresie lirică reflecţiilor când se abandonează turnirului emoţiilor intime. (Horia Zilieru)

                Exprimându-se în forma fixă şi condensată a haiku-ului, Iulia Ralia atinge originile sensibilităţii sale poetice. Discreţie, reflexitate, nostalgie, tranzienţă, tandreţe, iată câteva dintre cuvintele cheie ale vocabularului interior al unui spirit generos şi liric prin natura lui. (Eugen Munteanu)

                Alături de conceptul de „metaforă” în haiku, poate că una dintre „regulile” cele mai dificil de respectat (totuşi discutată, maeştrii, se vede, neconsiderând-o o „restricţie” cu totul), se pare că nu doar de către occidentali (ne amintim paşii către elaborarea conceptului de „sine” la japonezi, după al doilea război mondial mai ales), este aceea de a se pomeni despre „eu”. Astfel, asupra aspectului personal în haiku părerile sunt mult nuanţate.

                Spun aceasta pentru că între cele mai pregnante trăsături ale acestor poeme, alături de tuşele nostalgice, de urmele curgerii timpului, este cea legată de maniera în care se oglindeşte „spiritul haiku” în „oglinda sinelui” ca o umbră spre interior”. Un haiku este în sine un bob de rouă în care poposeşte, luminează spiritul clipei. Acest „spirit” este „desenat” aici în cuvinte şi tonuri calde, uneori, în nuanţe confesive, în culori pastelate, alteori......

                Iulia Ralia semnează o carte elegantă, cu ilustraţii (fotografii) care se aşează plăcut ochiului alături de texte.(Marius Chelaru)

                Fotografiile  aparţin Iuliei Ralia, lui Giorgio Roth şi Floricăi Jianu.

 Cartea conţine  foto-haiku-uri , o corelare neconcordantă dintre  text  şi imagine, o legătură tip parfum,  adusă în final, prin artificii semantice , la consens. Prin inserţia haiku-ului în fotografie, imaginea câştigă semnificaţii complementare, contemplatorul  având posibilitatea unei multiple interpretări.

Un foto-haiku,  având titlul „Amintirea blondei”, fotografia aparţinând Floricăi Jianu, oferă un cadru care dezvăluie prin excelenţă fantezia autoarei:

amintirea blondei –

fluture roşu

prins în agrafă

Fotografia sugerează începutul anotimpului de toamnă, fundalul fiind un melanj de culori de toamnă, nuanţe de portocaliu, gri şi grena închis  spre colţul din dreapta. În mijlocul fotografiei se află un element  vegetal, (o floare, frunzuliţe sau coaja unui fruct ?),  de culoare roşu închis, având forma unui fluture. Intenţia fotografei a fost, probabil,  de a scoate în evidenţă frumuseţea  lucrurilor mărunte, fără valoare, posibilitatea acestora de a transmite mesaje sau de a trezi nostalgii de mult apuse. Fotografia în sine exprimă karumi.

Haiku-ul exprimă hosomi  -  trăirea unei senzaţii. Un lucru neînsemnat trezeşte  amintirea blondei care avea obiceiul de a-şi prinde părul cu o agrafă în care „ se zbătea” un   fluture roşu. 

În prezent fenomenul fotohaiku a luat o amploare deosebită. În curând vom asista la apariţia unor antologii de fotohaiku iar eu prevăd antologarea fotohaiku-ului descris mai sus. ( Ildiko Juverdeanu)

 Umbra spre interior / Iulia Ralia Raclaru. - Iaşi: Editura Zona publishers,2013

Paşi pe nisip/ Traces de pas sur le sable – o carte de poezie (haiku, senryu, terţete) a Letiţiei Lucia Iubu

La Editura MJM din Craiova a apărut de curând o carte a poetei Letiţia Lucia Iubu, o carte bilingvă intitulată „Paşi pe nisip” / „Traces de pas sur le sable”. Cartea cuprinde 118 poeme în limbile română şi franceză, traducerea fiind realizată de autoare, poeme încă nepublicate, dar şi poeme premiate la diferite concursuri, publicate în reviste din ţară, din Franţa şi Canada.

Cartea îi este dedicată nepotului poetei.

Sub povara

globului de piatră, Sisif

urcă neîncetat

de păsări în zbor şi fluturi

mari şi grei înconjurat

Sous le fardeau

de l’enorme rocher, Sisif

monte sans cesse

entouré d’oiseaux en vol

et de grands et lourds papillons

Cartea are un Cuvânt înainte scris de autoare, cea care a făcut selecţia.

În primul capitol, Anotimpuri / Saisons, poemele sunt în ordinea anotimpurilor.

Din Primăvara / Le printemps aleg (subiectiv):

Petale de magnolia

acoperă cărarea –

lacăt pe poartă

Pétales de magnolia

couverent le sentier –

la porte verrouillée

Din Vara / L’été, aleg :

Noapte de august –

număr tot singură

stelele căzătoare

Nuit d’août –

je compte toujour seule

les étoiles filantes

Din Toamna / L’automne am ales:

Vizita terminată –

bătrâna strânge în mână

un măr roşu

La visite finie –

la vieille serre dans la main

une pomme rouge

Din Iarna / L’hiver am ales:

Luna sub nori –

în agenda nouă

vise vechi

La lune sous les nuages –

dans le nouvel agenda

des vieux reves

În al doilea capitol, sunt câteva dintre haiku-urile cu z care poeta Letiţia Iubu a participat la Haiku & Caligrafie / Haїku & Calligraphie şi  Atelier Haiku & Dérivés.

Doar un exemplu:

Pétales blancs –

l’enfant serre dans son poing

une bête à bon Dieu

Petale albe –

copilul strânge în pumn

o buburuză

Cartea conţine patru haiku-uri la fotografie. Fără fotografii, acestea nu sunt la fel de spectaculoase.

Capitolul următor cuprinde Premii şi menţiuni / Prix et Mentions obţinute de Letiţia Lucia Iubu la concursurile organizate de Romaniankukai, revista Haiku, kukai Herbe Folle şi de site-ul Encre et la Lumière. Ele pot fi citite pe blogul Oglindiri. Fiecare haiku este însoţit de imaginea diplomei obţinute, imaginile sunt color.

Această carte nu se putea încheia fără câteva Date biografice. Acest capitol cuprinde date despre autoare, titlurile cărţilor publicate în limba română şi colaborările la cărţi în limba franceză.

Coperta I este realizată de Mihai Băileşteanu şi reproduce pictura Sisif, aparţinând lui Cătălin Bursaci. Pe coperta a IV-a este o fotografie a autoarei, un haiku şi comentariul poetului Vincent Hoarau. Acest haiku este:

L’été torride –

à l’ombre de la citrouille

une noce des fourmis

Vară toridă

la umbra bostanului

nuntă de furnici

Aşa cum a precizat autoarea, în lucrarea prezentată aici sunt poeme haiku, senryu şi micropoeme în trei versuri, care se apropie de haiku. Lucrarea e bine structurată şi frumos ilustrată. Este o dovadă a meticulozităţii, seriozităţii, tenacităţii şi simţul artistic al Letiţiei Lucia Iubu. Vă invit să vă delectaţi citind (şi meditând) cartea.

Mulcom picurînd, volumul de debut al lui Corneliu Traian Atanasiu

            Cu toate că haiku-ul l-a atras cu mulţi ani în urmă, că a citit şi scris mult despre haiku, că a organizat concursuri de haiku, că a editat numeroase cărţi de poeme în stil haiku, Corneliu Traian Atanasiu abia în acest an publică prima carte de eseuri şi studii despre unul dintre cele mai scurte poeme din lume. 

 

            Cartea cu titlul Mulcom picurînd a apărut, în luna mai, la Editura PIM din Iaşi.

            În primul capitol, intitulat Ce este haiku-ul, autorul precizează: „... în încercările de faţă nu veţi găsi nici definiţii ale haiku-ului, pe cât de pedante, tot atît de simpliste, şi nici reguli pentru a compune haiku pe care le prescriu felurite publicaţii. Veţi putea însă să aruncaţi o privire în interiorul micului poem observîndu-i resorturile intime care îl fac să fie viu şi plin de duh.” Sunt tratate problemele legate de kigo, text, figuri de stil... Tematica nu e tratată doar teoretic, ci sunt date şi foarte multe exemple. De altfel, o mare parte din conţinutul capitolului este publicată pe Agonia, în diferite perioade, şi diferite articole.

            Capitolul al doilea, Interferenţe, tratează legături, asemănări, apropieri între arii  culturale care par ireconciliabile. Aici veţi găsi: Divergenţe şi convergenţe între mentalitatea poetului occidental şi al celui oriental, Taine şi tîlcuri, Patosul lucrurilor, Prezentarea flegmatică, Starea de spirit ironică, Hipocren şi haiku.

            Capitolul Studii tematice analizează modul în care se scrie haiku în ţara noastră, dat fiind că activitatea e destul de vie, în special în ultimii douăzeci şi cinci de ani. După părerea autorului, „ Merită, de asemenea, să fie discutate chestiuni legate de structura şi tehnica haiku-ului cu aplicaţie la ceea ce s-a scris pînă acum în limba română.”

            Un capitol interesant este cel intitulat Cum am scris poemul. Corneliu Traian Atanasiu notează: „Scrierea unui haiku poate fi o adevărată aventură, iar mărturisirea autorului despre cele petrecute din momentul inspiraţiei pînă la finalizarea poemului, poate fi de real folos celor care sînt mai fericiţi să audă o poveste vie decît să bîiguiască reguli zaharisite şi sfoiegite perpetuate oral de cei care le-ar fi auzit şi ei de la alţii.”

            Şi capitolul Poeme comentate este util unui cititor de haiku, dar şi unei persoane care încearcă să înţeleagă sau chiar să scrie haiku. Autorul notează: „Comentarea unui poem este în primul rînd dovada faptului că l-ai înţeles, că i-ai surprins acel resort intim care-i asigură originalitatea şi că doreşti să împărtăşeşti şi altuia bucuria ta. Cel care vrea să înveţe ce este haiku-ul o poate face cel mai lesne citind comentarii. Nu comentarii pedante şi savante, ci interpretări mai curînd subiective şi impresioniste care să mărturisească conlucrarea comentatorului la înfiriparea sensului, calea aparte pe care el a ajuns la miezul poemului şi pe care o poate povesti şi altuia. / Un comentariu bun în acest sens este citire asistată. Îndrumare şi încurajare a cititorului să aibă încredere în capacitatea sa de a căuta şi găsi singur drumul pe care sensul i se poate dezvălui dacă pleacă de la experienţa sa.”

            Răsfoind cartea, am înţeles de ce nu s-a grăbit Corneliu să debuteze. Această lucrare de dimensiuni apreciabile, 266 de pagini, a fost scrisă în mai mulţi ani, dar a adunat în ea tot ceea ce e important să ştie un poet care scrie haiku, tot ce e necesar pentru a înţelege un poem de mici dimensiuni, care adună esenţa dintr-o situaţie, dintr-un eveniment. Materialul este bine structurat, ideile sunt exemplificate cu poeme sau versuri ale autorului lucrării sau ale unor poeţi, volumul mare de selecţie şi sortare este o dovadă a muncii depuse de autorul cărţii, muncă făcută cu seriozitate şi foarte multă răbdare, meticulozitate chiar. Omul, scriitorul Corneliu Traian  Atanasiu, a luat ceva din calităţile haiku-ului. A avut, totuşi, un fond pe care haiku-ul s-a pliat.

             Sper că v-am provocat, măcar pe unii, să citiţi cartea Mulcom picurînd, mai ales că şi coperta e realizată de o artistă atrasă de haiku, Lavana Kray.

           

Nori de octombrie – o antologie de tanka

La Editura Petits nuages a apărut antologia de tanka având ca titlu Nori de octombrie.

 

În delicata carticică, apărută sub coordonarea poeţilor canadieni Maxianne Berger şi Mike Montreuil, sunt prezenţi 39 de poeţi cu 61 de tanka. Coperta şi desenele din interiorul lucrării sunt realizate de Rebecca Cragg, artistă din Ottawa.

Antologia are trei capitole: Bătrânul stejar, O nouă plecare, Tot ce suntem. Coordonatorii lucrării mulţumesc autorilor care au colaborat, precizează unde au mai apărut unele dintre poemele din carte şi precizează că restul poemelor sunt prime apariţii. Cartea conţine un Index  al autorilor.

În lucrare sunt antologaţi poeţi din Belgia, Franţa, Quebec, România şi Elveţia.

Pe coperta a patra este poemul:

nuages d’octobre –

dans la jardinière

des géranium

comme eux

je baisse la tête

Rahmatou Sangotte

nori de octombrie –

în jardinieră

muşcate

ca ei

îmi plec fruntea

Am primit cartea prin poştă. Într-un plic de dimensiunile cele mai obişnuite în corespondenţă (A 6). Am deschis plicul şi, în interiorul lui, am găsit un alt plic, de culoarea de pe anunţul din care am selectat o parte mai sus, în care se afla antologia. E o carte delicată, am deschis-o cu emoţie şi cu puţină teamă. Aveam impresia că ţin în mână o bijuterie. Aceeaşi impresie am avut-o şi când am început să citesc. La început, fără ajutor. Apoi, am apelat la dicţionar. M-am bucurat foarte mult regăsind numeroase nume cunoscute din publicaţiile de limbă franceză şi de pe Facebook.

Autorilor români (autoarelor) le voi transcrie poemele şi le voi posta pe blogul Prezenţe româneşti. În ordinea alfabetică a prenumelor, conform Indexului, acestea sunt: Letiţia Lucia Iubu, Maria Tirenescu, Steliana Cristina Voicu şi Victoria Fătu Nalaţiu.

Vali Iancu - Amici de-o clipă

Vali Iancu scrie haiku de peste doisprezece ani. Volumul de faţă este rodul acestei îndelungate activităţi şi, cum e şi firesc, oferă o selecţie serioasă a poemelor incluse în acest, totuşi, prim volum.

Amici de-o clipă* nu a fost ales doar degeaba ca titlu al volumului. Fluturele aşezat pe umăr, cel puţin pentru cei dedulciţi la haiku, poate fi şi acea fluturare fulgurantă şi nepretenţioasă a inspiraţiei care se opreşte pentru un scurt popas amical şi încurajator pe umărul oricui are o tresărire de uimire şi de uitare de sine. El pare atunci atins cu o spadă imaginară care-l învesteşte ca potenţial autor sau măcar cititor de haiku. Căci asemenea întovărăşiri întîmplătoare cu fapte numai aparent banale se pot adînci în deschideri către orizonturi de spiritualitate nebănuite.

un fluture

s-a lăsat pe umărul meu –

amici de-o clipă

Cum se vede, autoarea ştie să convoace în faţa simţurilor noastre forţa magică a unor imagini mai mult decît grăitoare. Imagini care pentru scurtă vreme ne răpesc din lumea preocupărilor cotidene şi ne conectează la viaţa cea mare a firii în care şi noi sîntem entităţi la fel de neînsemnate sau de nepreţuite ca oricare dintre lucrurile acestei lumi.

bolta senină –

un avion străpunge

secera lunii

Parcă seninul este dintr-o dată universalizat, iar obiectele de pe firmament, pătrunse de această stare, devin atît de diafane încît par imateriale şi, fără niciun zgomot, pot trece unele prin altele. Două imagini ale unei luminoase mulţumiri sufleteşti care, şi ele,  fuzionează în atmosfera unei veri fără sfîrşit. Nu-i însă vorba aici  doar de bucuria cuiva ci de o stare de slavă cosmică în care sînt integrate toate lucrurile şi fiinţele acestei lumi, o stare căreia nu-i poţi rezista pentru că şi substanţa ta este pe moment una la fel de inconsistentă precum lava pe care, în asemenea clipe, şi poetul nostru, Blaga, a văzut-o pătrunsă de lună.

         Calitatea haiku-ului, etalată şi în poemul anterior, este aceea de a concentra întregul lumii într-o schiţă. Alegerea şi decupajul imaginilor, măreţe sau mărunte,  pe care le foloseşte şi le  alătură ţine însă de capacitatea lor simbolică de a invoca o lume cu contrastele şi particularităţile ei disctinctive, doar ele reuşind să-i confere şi amploare, şi profunzime.

urlă viscolul –

în curtea grădiniţei

scîncet de leagăn

         Viscolul ar avea aici doar o solemnitate stearpă dacă prin vuietul lui nu s-ar putea auzi, abia ghicit, scîncetul leagănului pe care-l zgîlţîie fără folos. Şi iarna, surprinsă în acest cadru expandat între manifestarea cumplită şi infimul ecou, n-ar mai fi atît de vitregă fără această timidă tînguială.

         Să vezi şi să auzi momentul în care o castană coaptă cade pe pămînt şi instantaneu, din coaja crăpată, se arată în toată strălucirea goliciunii sale este o adevărată revelaţie. Nu-i de mirare că, fără să o facă explicit, textul reuşeşte să dea întîmplării o anume tentă, sugestia unei despuieri erotice liber consimţite. Ghimpii cochetăriei cu refuzul capitulează spectaculos şi brusc:

ghimpii la pămînt –

în toată goliciunea

castana coaptă

         Uneori, ca în poemul următor, apar şi fiinţe umane. Dar rostul apariţiei lor este acela de a pune în paralel atitudinea umană cu generozitatea naturii care se revarsă peste insignifianţa opreliştilor şi a o face de ruşine. Căci haiku-ul nu admonestează, nu vituperează, ci pune alături de meschinăria umană o imagine a inocenţei şi a abundenţei generoase a celor care nu cuvîntă.

vecini în vrajbă –

doar pomii peste garduri

încărcaţi cu flori

         Alteori, năzdrăvăniile nepoţilor sînt consemnate, uşor eliptic dar cu deplină înţelegere, prin înfăţişarea finalităţii jocului. Să fi ţintit ei cu adevărat asemănarea sau potriveala merge oricum dincolo de recuzita împrumutată ad-hoc?

omul de zăpadă –

cu ochelari şi pipă

leit bunicul

         Imaginile sînt însă grăitoare şi fără vreo prezenţă umană. Scorbura unei sălcii este la fel de protectoare pentru puiul de brad precum bunica povîrnită pentru nepoţelul neştiutor. Colţul de stîncă şi floarea reginei îngăduie suveran tupeul unui nume pe care-l va şterge curînd ploaia şi-l va zvînta vîntul.

iubiri ascunse –

în scorbura salciei

creşte-un pui de brad

un colţ de stîncă –

lîngă floarea reginei

trufaş un nume

         Unele poeme sînt construite în aşa fel încît o anume lipsă să fie doar prilejul manifestării mai tensionate a unui preaplin. Bruma şi gîzele absente fac ca universul interior să reverbereze în armoniile în care muzica le-a sublimat. Liniştea exterioară nu este decît o surdină care face mai pătimaşă trăirea unei absenţe. Poate că mama este de mult singură cu violetele, poate că mama nu mai e şi violetele îi suplinesc cît de cît lipsa. Absenţa devine miraculos prezenţă.

                                                       

a căzut bruma –

afară nicio gîză

în surdină Brahms

fereastra mamei

plină cu violete –

afară ninge

         În poemul de mai jos, nu poţi spune că, aşa, fără zumzet şi fără mireasmă, promoroaca n-ar avea o vibraţie consistentă. De unde vine oare această prospeţime dăltuită de migala neobosită a gerului din inconsistenţa ceţii?

livezi în floare –

nici zumzet nici mireasma

doar promoroacă

         Atunci cînd ninge liniştit,  atmosfera suverană a ninsorii reuşeşte să domine lumea nocturnă şi să infuzeze un calm de poveste întregului poem. Cu atît mai mult, în această linişte de vată, frisonul salvării se resimte mai cutremurător.

ninge liniştit –

doar sirena salvării

prelung în noapte

         Cum să surprinzi atmosfera începutului capricios de primăvară? Cum altfel decît introducînd elementele nesuferite ale iernii, care nu cedează aşa uşor, într-un montaj jucăuş care le arată dintr-o dată debile dar dispuse să se dea bătute doar aşa... în joacă.

soarele ascuns –

babele-n hîrjoană

c-un pui de viscol

         Sau pe aceea a invaziei neauzite a iernii? Imaginea tăcută de mai jos este edificatoare.

raţe lopătînd –

gheaţa se tot întinde

să le cuprindă

         Dar, parcă în ciuda a tot şi a toate, un haiku cuprinde în el un elixir ambiguu care face viaţa dulce-amăruie:

noaptea dintre ani –

deschid o sticlă plină

cu noi iluzii

_______________

*Vali Iancu – Amici de-o clipă, haiku, senryu, tanka, Editura Betta, 2013