Apariţie notabilă

Umbre în Lumina/ Shades in Light, antologie de haibun, cuvînt înainte (Calea spre interior) de Vasile Moldovan, editie bilingvă română engleză, editori: Magdalena Dale, Ana Ruse, Laura Văceanu, Editura Boldas, Constanta, 2007, 96 p.

Prima antologie de haibun apărută în România reuneste 33 de autori, români (Cornelia Atanasiu, Corneliu Atanasiu, Nicolae Atanasiu, Jules Cohn Botea, Ioana Bud, Marius Chelaru, Serban Codrin, Magdalena Dale, Emilia Dumitrescu, Adina Enăchescu, Ion Faiter, Petre Fluerasu, Ion Găbudean, Florin Grigoriu, Stela Moise, Vasile Moldovan, Alexandra Flora Munteanu, Radu Patrichi, Alexandru Pătrulescu, Dumitru Radu, Ana Ruse, Cristina Rusu, Constantin Stroe, Mircea Teculescu, Maria Tirenescu, Ana Udrea, Laura Văceanu) si străini (Angelee Deodhar, Mohamed Frakfruddin, Bruce Ross, Zinovy Vayman, Quendryth Young).

Reamintim, după traditie, Matsuo Bashō este creditat cu crearea genului haibun, cînd a scris, în 1690, unui prieten o scrisoare – despre o etapă din viata sa, cînd a locuit cîteva luni pe o colină de pe tărmul de sud al lacului Biwa, la est de Kyoto. Scrisoarea, intitulată Genjūan no ki, încheiată cu un haiku, a fost tradusă în Occident cu diverse titluri, ca An Account of unreal Dwelling, The Hut of the Phantom Dwelling, A Record of Genjūan, Record of the Phantom s.a. Textul a fost inclus în colectia The Monkeys Raincoat, publicată în 1691.

Si pentru haibun, ca si la haiku, lucrurile nu au rămas imuabile. Nobuyuki Yuasa scria (Blithe Spirit,vol. 10, nr. 3, sept. 2000) că azi „haibun înseamnă orice tip de scriere despre orice subiect, atîta timp cît este scrisă în spiritul haiku.” Adăuga că natura haibunului este „în functie de ce întelegeti prin spiritul haiku”. S-a admis, în timp, că varietatea, modul diferit de a accepta/ a scrie haibun sînt definitorii si de dorit, dar, ca si în cazul altor gemuri poetice japoneze, nu trebuie uitate regulile (numite de multi mai curînd „restrictii”) care, în timp, au comportat discutii diverse. În linii mari, s-a căzut de acord că un haibun este o combinatie/ îmbinare între „haiku si secventele de proză haiku”, că modul în care cele două se îmbină dau forta textului; dacă secventele de proză sînt menite să faciliteze, adîncească întelesurile poemului, poemele trebuie să confere o mai mare „energie” (Nobuyuki Yuasa) prozei.

Azi se scrie haibun altfel fată de vremea Basho. Si genul haibun, părăsind Japonia, a suportat unele modificări de perceptie/ conceptie. Ca si la haiku, sînt varii discutii, de la sustinerea a ceea ce era acesta initial, pînă la acceptarea discutării/ modificării unor reguli, acceptarea sau nu a păstrării verbului mai ales la timpul prezent, lungimea totală a textului, numărul de poeme din haibun s.a.. Un autor prezent în această antologie, Bruce Ross (în textul numit North American Versions of Haiku, publicat în Modern Haiku, Winter-Spring 1997) scria că în haibun „sintaxa este dominată de imagistică”. Analizînd ce scria Paul Conneally (fost editor la sectiunea haibun al World Haiku Review), conchidem că gemul haibun în engleză îsi are propria definitie/ propriul drum, desigur în legătură cu ce înseamnă în japoneză. Unii cred că trebuie păstrată tenta umoristică care definea haikai, altii admit si alte variante.

Dealtfel, în cuvîntul său înainte, Vasile Moldovan face un scurt istoric al acestui gen, arată cîtiva din pasii pe care i-a făcut în lume (cu pătrunderea pe internet) si, mai ales, în România.

Este evidentă varietatea/ mobilitatea în timp, functie de loc/ limbă (păstrîndu-se parte din elementele definitorii/ linia traditională, într-o formă sau alta), a genului haibun.

În felul ei, si această antologie ilustrează acest fapt. Sînt haibunuri cu 1, 2 si 3 poeme haiku inserate, în diferite locuri din text. Unele texte sînt scurte, cu un poem (Serban Codrin, Angelee Deodhar, Ion Găbudean s.a.), altele medii, altele mai lungi. Interesant este modul în care aleg autorii să accepte sau nu unele reguli/ maniera de a scrie haibun – mă refer, de pildă, la timpul verbelor, scurtimea/ lungimea propozitiilor, felul în care este redat (mai mult sau mai putin) elementul aluziv. Temele/ subiectele alese sînt si ele variate, de la diverse stări de spirit la amintiri, secvente de viată, impresii de călătorie (Jules Cohn Botea), imagini sau chiar secvente de o anvergură mai largă, dar redate mai mult sau mai putin concis, sau un mixtum compositum care cuprinde si aspecte de cvasi-dizertatie teoretică (Cornelia Atanasiu) ori paralele între locuri si stări diferite (Nicolae Atanasiu) s.a..

Dincolo de posibilele aspecte asupra cărora mai trebuie muncit (mare parte tinînd de aspecte tehnice care pot fi remediate), cred că aparitia unei astfel de antologii la noi, relevînd nu doar diversitatea de stiluri/ opinii, moduri de a întelege/ practica acest gen de creatie, este un fapt pozitiv.


Revista Poezia. ANUL XIV Nr. 4(46)IARNA 2008

Preţ de o clipă

Născut la 4 ianuarie 1988, în localitatea Hunedoara, Daniel Lăcătuş a crescut şi a copilărit în localitatea Călan. Activează pe mai mult site-uri literare şi editează mai multe bloguri cu caracter literar şi jurnalistic. Participă de multă vreme la concursul RK şi efortul său în această direcţie este concretizat în volumul pe care-l semnalăm mai jos.

Occident şi Orient

Occidentul a fost întotdeauna fascinat de cultura şi civilizaţia Orientului, în special cea japoneză. Fie că e vorba de literatură, de arte marţiale, de tehnologie, de istorie sau de poezie, vesticii au arătat un interes deosebit tuturor aspectelor culturii nipone. Iar, odată cu deschiderea porţilor României după decembrie 1989, scena culturală românească a început, încet, încet, să prezinte şi aspecte legate de cultura niponă.

Astfel, au fost puse bazele unor diferite asociaţii, societăţi şi fundaţii care au ca scop propagare civilizaţiei şi culturii nipone. Printre acestea putem aminti Fundaţia Nipponica din Bucureşti, Centru de Artă şi Cultură Japoneză din Cluj-Napoca, precum şi numeroase asociaţii de arte marţiale. Pe lângă acestea, marile universităţi din ţară au deschis cursuri de limbă japoneză, iar studenţilor pasionaţi de fenomenul nipon li s-a oferit şansa de a studia în Ţara Soarelui Răsare. De notat sunt şi cele câteva website-uri şi grupuri de discuţie online care au reuşit să adune iubitorii români de haiku într-un forum comun.

Printre iubitorii culturii nipone se află şi Daniel Lăcătuş, un tânăr hunedorean, pasionat de haiku. O formă a poeziei specifice japonezilor, un haiku este alcătuit din trei versuri, totalizând exact 17 silabe. Daniel Lăcătuş respectă cu sfiinţenie rigorile nipone, construind fiecare din versurile sale din numărul corect de silabe (5-7-5). De asemnea, poetul abordează tematici specifice poeziei haiku, concentrându-şi cuvintele în descrierea naturii înconjurătoare şi a legăturii omului cu aceasta.

Prin acest volum, a cărui poezii sunt traduse în patru limbi de circulaţie internaţională, Daniel Lăcătuş reprezintă cu onoare nu doar arta haiku ci şi comunitatea de poeţi din România care a găsit în poezia niponă un refugiu sufletesc.

Mihnea Voicu Şimăndan

Directorul Fundaţiei Nipponica - Filiala Arad

Daniel Lăcătuş şi o nouă metafizică a ceaiurilor

Dezvoltarea incredibilă a fenomenului haiku demonstrează potenţialul tradiţiilor nipone şi pasiunea pe care acest gen de poezie o stârneşte printre occidentali. Japonezii au înţeles asta şi după mai multe secole de izolare voluntară, ţara şi-a deschis porţile şi a invadat peisajul cultural occidental. Cine nu a auzit astăzi de kimono, de sushi, de haiku, de samurai? Toate sunt exemple ale unui branding cultural reuşit, exemple de cum poţi transforma tradiţiile în mode. Haiku-ul a devenit o modă, o stare de spirit, iar Daniel Lăcătuş ne demonstrează prin acest volum că europenii se pot ridica la acelaşi nivel cu cei din Orient.

Arta haiku are un potenţial enorm, tocmai pentru că originile sale sunt pierdute într-un timp mitic, într-o perioadă care a fost de-a lungul timpului evocată în numeroase cărţi, filme, devenind astfel un rezervor de simboluri. Vremea samurailor care preferau să moară decât să fie umiliţi, vremea prinţeselor închise în castele ceramice, vremea poeţilor care construiau imperii, acesta este contextul de care aparţine poezia haiku. O ceremonie, un ritual care a devenit foarte familiar occidentalilor, demonstrând încă o dată puterea de apropiere a societăţii moderne.

Poezia lui Daniel Lăcătuş este simplă, directă, însă plină de înţelesuri ascunse. El se desprinde de haiku-ul tradiţional, metaforizând adesea, adăugând sensuri secunde. Un joc secund rafinat, cartea îi oferă cititorului numeroase momente speciale, obligându-l să ajungă mai departe cu raţionamentul, să descopere simboluri pe care nici măcar nu le bănuia. Pătrunzi alături de poet într-un labirint încărcat cu tradiţie şi descoperi valenţe nebănuite ale propriului spirit. Orientul îţi apare în toată splendoarea sa filosofică, reuşind să fie stoic şi opulent în acelaşi timp.

Licurici în zbor

pe crestele munţilor

cea dintâi brumă

Stilul lui Daniel Lăcătuş este minimalist în aproape fiecare ipostază, reuşind astfel să transmită informaţia condensat, fără artificii stilistice inutile. Pendularea între o bogăţie a imaginilor şi o penurie aproape aseptică oferă senzaţii intense cititorului, lăsându-l să se întrebe în fiecare moment ce va urma, ce imagine va apărea în pagina următoare. Nu poţi anticipa, versurile sunt aidoma vieţii. Fără clişee, fără întrebări inutile, volumul ne apropie de adevăratele tare ale fiinţei umane. Fie că acceptăm, fie că nu, ne vom întoarce întotdeauna la noi... Daniel Lăcătuş foloseşte foarte bine poezia haiku, stilul direct al acesteia, pentru a se exprima şi pentru a transmite o stare intensă, o stare naturală, o stare a instinctelor. Ritmul halucinant al vieţii ne împresoară, iar cel care ştie să îl descopere în evenimentele din jurul său va fi mai fericit. Pentru că natura înseamnă viaţă, natura înseamnă iubire...

Daniel Lăcătuş ne oferă o poezie puternică, împânzită cu sentimente. O poezie pe care o putem savura, o poezie a fiinţei noastre. Descoperim momente speciale, descoperim cum natura se dezlănţuie furibund în jurul nostru. Cuvinte puternice, cuvinte rafinate, cuvinte care par să cresteze adânc în stânca timpului povestea fiinţelor care au învăţat în sfârşit să râdă. Insistând pe natura umană, poetul descoperă suferinţă şi iubire, tragedie şi victorie. Simplu, la fel cum soarele răsare deasupra celor morţi deja. O călătorie într-o lume fantastică, o călătorie spre noi înşine. Să deschidem cartea şi să ne lăsăm transportaţi într-o lume a sentimentelor pure. Vom descoperi atunci că şi suferinţa are farmecul ei...

O carte rafinată, o carte în care Daniel Lăcătuş ne convinge că merită să ne întoarcem spre natură. Haiku-ul este una dintre formele literare privilegiate ale noului mileniu, pentru că reuşeşte să ofere cititorului informaţia foarte repede. Cele 17 silabe sunt îndeajuns pentru a crea o lume, pentru a îl aduce pe cititor faţă în faţă cu viziunea unui nou univers. O lume mai bună, o lume în care, dacă asculţi atent, vei auzi şoriceii. Care rod, îndreptându-se întotdeauna spre soare. Ei ştiu că doar acolo se pot redescoperi...

Zgomote stranii

undeva în pivniţă

şoriceii rod

Petre Flueraşu

DE LA ION PILLAT LA MATSUO BASHŌ - prefaţă la volulumul ÎNTOARCEREA COCORULUI de Ioan Marinescu-Puiu

DE LA ION PILLAT LA MATSUO BASHŌ

Magdalena Dale

Poetul Ioan Marinescu şi-a făcut ucenicia literară în cercul epigramiştilor Satiricon şi în Cenaclul Cadrelor Preuniversitare Octavian Goga din Cluj-Napoca. De aceea, în poezia lui un ochi râde şi altul plânge. Încă de la debutul literar, situat spre sfârşitul mileniului trecut, creaţia lui are o natură duală. Scriitorul este preocupat deopotrivă de aspectele serioase ale vieţii, grave până la dramatism, ca şi de momentele vesele, adeseori umoristice, uneori groteşti. În poezia sa de mici dimensiuni dar adesea de mari profunzimi, motivele exotice, specifice poeziei de inspiraţie niponă coexistă cu subiecte tratate în forme neaoş româneşti. Acest fapt îşi are explicaţia sa. Prin anii ’90, - alături de alţi epigramişti clujeni - Iulian Dămăcuş, Genţiana Groza, Ana Marinoiu, Ioan Pop- Ioan Marinescu a intrat în Cercul Haijinilor Clujeni, avându-l ca preşedinte de onoare pe Aurel Rău, cerc care a aderat la Societatea Română de Haiku în anul 1996. Vizitele lui Florin Vasiliu la Cluj -Napoca, îndeosebi cea din 1998 i-au înlesnit lui Ioan Marinescu şi altor poeţi clujeni să se racordeze la mişcarea naţională şi internaţională de haiku.

Deşi se declară - şi în bună parte este- un tradiţionalist în poezia de sorginte niponică, Ioan Marinescu încearcă, pe alocuri să fie şi un inovator. Astfel el publică poeme tanka sub denumirea de pentastihuri pentasilabice. La apariţia acestora în volum, criticul literar Petru Poantă considera, pe bună dreptate, că poezia lui Ioan Marinescu deşi “stă, aproape obsesiv sub semnul performanţelor formale… este mai degrabă expresia unei sensibilităţi artistice implozive şi a unui mod de esenţializare a emoţiei lirice.” Un experiment foarte interesant, dacă ţinem seama că în fiecare poem de acest fel versurile sunt permutabile. Rămâne de văzut dacă acest model va fi urmat sau nu şi de către alţi poeţi.

De mai bine de un deceniu, poetul oscilează între poezia de sorginte niponă şi cea specific românească, în formă şi conţinut. Într-un răstimp în care l-a lăsat “ în adormire” pe Basho, modelul său şi al atâtor haijini români, Ioan Marinescu s-a preocupat cu predilecţie de poemul într-un vers, replică românească la poemul haiku, gen creat de Ion Pillat pe la 1936. Cele patru plachete care se înscriu în aria acestui gen, i-au asigurat poetului un capitol distinct în cartea de studii critice „Poemul într-un vers” (Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2001), carte semnată de Florin Vasiliu şi Vasile Moldovan. Prin reuşitele sale de acest fel, Ioan Marinescu se înscrie, alături de Ştefan Theodoru, Dan Florică şi Bogdan I. Pascu, Ana Marinoiu, printre autorii reprezentativi de poeme într-un vers. Iată doar două exemple din care se poate vedea tendinţa poetului de a folosi atât repere universale (perla, luna) cât şi elemente specific româneşti:

MARINĂ În scoica de pe masă, fugară perlă, luna

MIORITICĂ Nuntaşi, doar brazi şi paltini şi-o stea ce va să cadă

Primul poem aduce mult cu atmosfera poeziei de sorginte niponă. O antologie internaţională de tanka, în care publică şi autori români, printre care Vasile Smărăndescu se intitulează Perle de foc, iar carte mea de poeme tanka se numeşte Perle de rouă, fapt ce demonstrează că între mine şi autorul cărţii de faţă există afinităţi elective, chiar dacă personal nu ne-am cunoscut niciodată.

Discipol devotat al lui Ion Pillat, Ioan Marinescu işi ia libertatea de a scrie şi altfel decât maestrul său. Aşa se face că în anul 2005 a publicat o plachetă de Micropoeme voit şugubeţe (Editura AMBASADOR, Târgu-Mureş, 2005). Intenţia autorului a fost să arate că, dacă haiku-ul are un corespondent în literatura română în poemul într-un vers, senryu-ul îşi poate găsi perechea în micropoemul şugubăţ. Dacă are sau nu dreptate Ioan Marinescu, ne va arăta critica în viitor.

În Cuvânt înainte la volumul De lângă inimă (Editura Dokia, 1998) criticul clujean Constantin Cubleşan scria că Ioan Marinescu face parte din rândul acelei “categorii de poeţi pe care forma fixă a haiku-ului îi atrage ca lampa pe fluturii nopţii, care fac în jurul acesteia volte spectaculoase, fascinante chiar, primejduiţi în orice clipă de a-şi arde aripile.”

Ioan Marinescu , exprimându-ne metaforic, nu şi-a ars aripile. Cea mai palpabilă dovadă este volumul de faţă. Un volum în care şi-a propus să atingă perfecţiunea formală. A insistat ca şi în versiunea engleză, haiku-urile sale să păstreze tiparul de 5-7-5 silabe. I-am respectat, pe cât omeneşte a fost posibil, dorinţa, chiar dacă uneori a fost necesar să mă abat întrucâtva de la original. El se alătură astfel câtorva poeţi români – puţini, dar buni!- care cultivă cu ostentaţie haiku-ul clasic: Florin Vasiliu, Vasile Smărăndescu, Valentin Nicoliţov, Şerban Codrin şi Eduard Ţară.

Prin prezenta carte poetul dovedeşte că e un nume nu doar în epigramă şi poemul într-un vers, ci şi în haiku. Noile sale poeme conţin multe accente dramatice, care denotă o profundă cunoaştere a naturii autohtone şi a societăţii româneşti. Specific haijinului clujean este faptul că, atunci când nu epuizează tema într-un poem o reia de câte ori simte nevoia. Epigramist recunoscut pe plan naţional, el ştie să descreţească frunţile şi în haiku, chiar în situaţii din cele mai dramatice:

Umbra şoimului -

Puişorii o aleargă

Prin bătătură

Dar cel mai bine îl prinde pe poet autoironia, precum se poate vedea şi din următoarele două poeme citate:

Sunt singur pe mal -

În cârligul undiţei

S-a mai prins o stea

Mai trece un an -

rezist tentaţiei

să mă iau după el

Trebuie să remarcăm prezenţa poemelor sale pe internet pe site-uri specializate în lirica niponă, participând la concursuri unde următoarele poeme au fost premiate fiind incluse şi în cartea sa:

Noapte tarzie -

doar parfumul teilor

mai trece strada

(Locul I la concursul Romanian Kukai – mai 2008)

O ciocarlie

cu primii stropi de roua

isi drege glasul

(Locul III la concursul Romanian Kukai – iunie 2008)

Cu toti samburii

felia de pepene

rade la mine

(Locul II la concursul Romanian Kukai – august 2008)

Vantul dezbraca

degeaba sperietoarea -

spectatori nu sunt

(Locul II la concursul de senryu Romanian Kukai – martie+aprilie 2008)

Căldură mare -

cum aş sta la taclale

cu Mos Gerila

(Locul III la concursul de senrzu Romanian Kukai – iunie –iulie 2008)

Ploaie de toamnă -

în umbrela veche

o gaură nouă

(Locul I la concursul de senryu Romanian Kukai – septembrie – octombrie 2008)

Sunt încredinţată că dacă ar respecta cu aceeaşi stricteţe cu care aplică regula de 5-7-5 silabe şi celelalte reguli ale poeticii haiku-ului Ioan Marinescu ne va putea oferi în cărţile viitoare, surprize şi mai frumoase.

CÂTEVA NOTE LITERARE

Florin Grigoriu adună material pentru o altă lucrare. Deocamdată, a trimis cîteva note despre revistele medicale care publică şi poezie niponă datorată cîtorva dintre autorii cunoscuţi în lumea haiku-ului, de profesie medici.

*

Florin Grigoriu

În capitolul Reviste, prietene cu haiku-ul, dintr-o viitoare a mea carte File din istoria haiku-ului, rog a se şti de cititorii internetului că figurează şi săptămânalul Viaţa Medicală, care publică frecvent ştiri şi texte ale scriitorilor de haiku: Jules Cohn- Botea, Cornelia Conta (n. 1 oct. 1937, Planta-Dolj), Emilia Dumitrescu (n. 15 1929), Liliana Grădinaru, Letiţia Iubu (n. 7 iulie 1933, Peretu de Teleorman), Dumitru Radu, Paula Romanescu ş.a

Altunde remarc faptul că-n seria Caietele Vieţii medicale, tipărite la editura Viaţa medicală românească, la fel este reflectat, fenomenul haiku românesc. Iată un exemplu:

Volumul Tăierea nodului gordian din 1997 cuprinde la p.333-334 o recenzie de dr. Ionel Zeană, apărută întâi în Viaţa Medicală nr. 38 din 20 septembrie 1996, la antologia Imnele câmpiei, întocmită de dr. Liliana Grădinaru şi publicată la Editura Dimândare Părintească (antologie din Poemele Deliormanului, 1988, Risipa de alb, 1993 şi din volumul cu poeme haiku Pagoda cu imagini, 1993.), traducere în dialectul aromân de Hristu Cândroveanu.

Cităm: „Haiku-urile reproduse din Pagoda cu imagini sunt mici bijuterii în filigran, gheizere de lumină, cum le caracterizează criticul, scriitorul şi poetul Hristu Cândroveanu”. Interesant este că există poeme haiku în aromână. Dacă aş avea cartea, poate aş fi exemplificat cu haiku-ul citat în recenzie:

Miresme de aur-

lanurile unduind

până la cer!

Almanahurile Societăţii Medicilor Scriitori şi Publicişti din România publică frecvent poeme într-un vers, haiku-uri, senryu-uri, tanka, recenzii şi articole despre fenomenul haiku sau despre spiritualitatea niponă. Iată câteva exemple:

Almanahul din 1993 Clipa cea repede, sub redacţia doctorului-scriitor Mihail Mihailide (în paranteză spus, informat asupra genului haiku, fapt dovedit printr-o prefaţă la prima carte a d-nei dr. Emilia Dumitrescu), la p. 53: 5 haiku-uri de Emilia Dumitrescu. Cităm:

Smeura şi fragii

o binecuvântare-a

cerului...gurii.

p.135-146: eseu de Octavian Simu - Jocul măştilor şi măştile jocului, arta spectacolului la japonezi (adaug, pentru iubitorii tuturor genurilor de poezie, existenţa-n acest volum a unei coroane de sonete, lucru rar în literatura genurilor fixe româneşti, COROANA VENEŢIANĂ, de medicul, plecat la Bunul Dumnezeu în decembrie 2007, Crişan V. Gh. Muşeţeanu)

în volumul Clipa cea repede, almanah din 1996, găsim la p.43 Evadări din haiku de Emilia Dumitrescu:

În odaia mea

năvălesc raze răsfrânte-

de geamuri vecine

Voi cita şi haiku-ul evidenţiat la Tokio, cu prilejul tricentenarului Matsuo Basho:

Pe plaje-n zori

pescari desculţi – şi lungi

umbrele lor

p.44 - D. Marian, 3 tristihuri, din care aleg:

„Curăţenia ta/ mă clăteşte/ cu rouă pe dinăuntru” şi „Mă umpli/ de linişte/ ca somnul scocile”;

p. 45, 7 tristihuri de Constantin Bogdan, din care aleg:

Între negrul nopţii

şi sideful zăpezii

ochii galbeni ai satului

şi

ferestre deschise-

parfumul teilor

învăluindu-mi somnul.

p. 46, Jules Botea: 4 haiku-uri, din care citez:

”Seara nu se văd./ În zori peretele plin/ de zorele mov”;

p. 47 - Dumitru Radu: 4 haiku-uri. Citez:

”Ciutura veche, /aduce din adâncuri/ o zdreanţă de nor"

În Clipa cea repede, almanah din 2008, sub redacţia dr. Maria Golăescu: Emilia Dumitrescu publică haiku-uri, p.12-15, în româneşte, englezeşte şi franţuzeşte, readucere-n citire a unor texte din cartea din 2003 Psalmi, Antotimpuri, Călătorii. Citez un text:

„Fiu al ţărânii/ către Tine mă înalţ-/ tată din ceruri!”:

La p.15, o secvenţă de iarnă, din10 haiku-uri de Letiţia Iubu. Aleg:

„Lacrimile de / cristal ale copacilor - /ţară de gheaţă” şi: „Vârtelniţă -/ dansul fulgilor de nea / macină în gol”

p.34, Constantin Bogdan publică 17 poeme scurte, unele haiku-uri:

„ploaia şi vântul / îndrăgostiţi, petrec / luna de miere”, „ning cerurile verzi / ale bătrânilor tei / parfumuri glbene”,

altele aproape de tanka: „mălinii şi pinii/ chiparoşii şi-oleandrii/ cerul albastru / şi casele galbene / Italia del sole”

La p. 36 o tanka descoperită în poemul Iarna de Laurenţiu Mircea Bogdan:

Bogaţii

cântă în palate:

„O, brad frumos!”

De crengi atârnate

vise destrămate

cum şi haiku-ul descoperit în poemul de la p. 37, intitulat Sufletul meu:

sufletul meu-

închis

într-un tub de orgă

dar şi (p. 39) poemul:

marea şi-a pus rochia de bal

cu volane albe de dantelă

buzele mele

uitate pe plajă

sărută nisipul ud

La p.40 Sabina Măduţa, în poemul Eternitate, o tanka descoperită:

„La Crişul copilăriei/ o văd pe mama spălând.../ în părul ei plecat peste valuri/ asfinţitul văpaie / împletea cunună de aur”!”

La p. 53-54, Ştefan Moraru publică ”poeme în stil haiku”. Cităm:

„Între cer şi pământ/ norul fugar/ şi pasărea”, În zori,/ sufletul mi-l aşez/ în palma iubitei”, „Anii trec.../ câţi să fi rămas?/ întreb cucul.”

La p. 7: Lirică japoneză despre copaci, despre viaţă şi moarte, de Jules Cohn Botea. Citez din cele 5 tanka:

„Bătrânul stejar/ l-au tăiat şi l-au făcut/ raclă şi cruce./ El l-a sădit de tânăr/ şi-acum pleacă amândoi.”

La p. 58, un haibun. Citez haiku-ul:

”Curge continuu / istoria ca şi apa - / pietrele rămân” .

Ne bucurăm pentru toate lucrările apărute, de specialitate şi literare, ale membrilor Societăţii Medicilor Scriitori şi Publicişti din România!

Florin Grigoriu şi Adina Enăchescu - Autoare de haiku din Româina

Apărut la Editura Societăţii Scriitorilor Români, Bucureşti, 2008, volumul cu titlul Autoare de haiku din România are doi autori, Florin Grigoriu şi Adina Enăchescu.

Din cele 180 de pagini, peste o sută le ocupă prezentarea autoarelor de haiku din România a lui Florin Grigoriu sau, mai bine zis, a autoarelor care au scris haiku în limba română, purtînd, de data asta, titlul Autoare de haiku şi lecţiile lor de poezie. Capitolele, enumerate de la A la H, într-o notă vetust ironică, mimînd o procedură a romanelor din secolele trecute, enunţă în fraze ample intenţiile autorului.

Este impresionant efortul de a parcurge o bibliografie amplă, însumînd revistele şi antologiile apărute din ’90 încoace, precum şi o mare parte din volumele autoarelor menţionate. Fiecare dintre autoarele reţinute este prezentă printr-un poem comentat de Florin Grigoriu ca şi cum ar conţine o lecţie pentru cititori. Ambiţia e mare şi autorul, inconsecvent cu spaţiul oferit fiecărei autoare, se pierde adesea în digresiuni şi intercalări, rătăcind pe căi mai mult sau mai puţin biografice, amintind reguli ale haiku-ului, prezentînd rezultatele unor concursuri, revenind însă la numărătoarea autoarelor. Uneori, în doar cîteva rînduri, punctează esenţa versurilor comentate printr-un mic poem în proză:

„Prin geamul deschis

creanga în floare ascultă

torsul pisicii

Poemul [...] este o observaţie de fineţe, de întrepătrundere de mistere, de înmiresmare primăvăratică, de sonuri, de linişte („ascultă”) înţeleaptă. Şi totul pentru că există o deschidere, un ochi de geam şi de poet deschis.”

În capitolele finale, este menţionată şi bibliografia; reviste, studii şi eseuri, volume de poezie, antologii. Apoi sînt trecute în revistă autoarele de eseuri şi studii, recenzii şi comunicări, traducătoarele. Este, de asemenea, parcursă istoric, pe ani, contribuţia autoarelor din reviste, colocvii, congrese, concursuri.

30 de pagini sînt dedicate Adinei Enăchescu şi evoluţiei sale în haiku, parcurgînd activitatea sa an cu an şi enumerînd volumele apărute, distincţiile şi diplomele primite.

Alte 10 pagini cuprind, sub titlul Haijini români premiaţi în ţară şi peste hotare, o comunicare susţinută de Adina Enăchescu la colocviul din toamna trecută de la Constanţa. Este vorba de o enumerare a autorilor premiaţi în special în 2007 la diferite concursuri interne şi externe.

Ultimele pagini cuprind două bio-bibliografii ale celor doi autori, precum şi trei mici recenzii la volume ale lor semnate de Maria Adam şi Constantin Mitulescu. Înaintea celor două biografii figurează o însemnare cu aldine care ar fi putut să fie avansată drept motto: Sîntem modeşti, dar vrem să se ştie...

Încă un spaţiu pentru colaboratori

Şi acest blog este destinat tuturor celor care vor să devină colaboratorii noştri. Este suficient să-şi exprime dorinţa de a fi autori ai acestui blog solicitînd acest lucru la adresa: soimana@gmail.com pentru a primi o invitaţie. Dînd curs invitaţiei, devin automat autori şi pot publica articole care să poarte semnătura lor.

Tematica blogului este cea precizată sub titlul blogului. Se pot semnala aici apariţiile unor volume de poezie niponă sau în legătură cu poezia niponă. Se pot anunţa evenimente legate de apariţia lor. Pot fi prezentate volumele sub forma unor recenzii.