„o seară în deltă / an evening in the delta”

 A apărut de curând cartea „o seară în deltă / an evening in the delta”, fotohaikuuri și alte poeme vizuale, scrisă de poetul Dan Doman. Versiunea engleză e asigurată de poetul Vasile Moldovan.

Cartea a fost tipărită la Editura Societății Scriitorilor Români, București, 2022.

Autorul  precizează că această carte este scrisă în amintirea lui Ivan Patzaichin (1949-2021).

Prezenta carte este al cincilea lui volum de fotohaiku. Autorul mărturisește că a reluat diapozitivele făcute în Delta Dunării și le-a folosit pentru a scrie alte poeme.

De data aceasta, în lucrare apar și povestiri despre oamenii locului, despre ocupația localnicilor, sunt prezentate întâmplări și situații în care s-a aflat în timpul anilor în care lucra „pe grindurile deltei, ca proaspăt absolvent al Facultății de geologie”.

Citind cartea, vă veți bucura de lectura unor poeme deosebite și vă veți încânta ochii cu imagini pe care nu le veți vedea în alte locuri.

Cartea e organizată în stilul poeților japonezi. Primul capitol conține fotohaikuuri referitoare la Anul Nou, apoi primăvară, vară, toamnă și iarnă.

Anul Nou

zori de zi –

ultima stea

în geam

 

 

Crăciun alb

ca în copilărie –

doar în munți

Primăvara 

 

lumina zorilor –

dumbrava

se înnoiește

 

bătrâna casă –

locuită azi doar

de-o veveriță

 

 

 

valuri leneșe –

cormoranii

își fac siesta

 Vara

sălaș în deltă –

în jur albinele

caută o floare

 

 

miros de deltă –

marele campion

o amintire

Toamna

 

nori grăbiți –

cu frunza roșie de-arțar

zboară un paing

 

frunze pe apă

frunze sub apă –

frunze de brumar

Iarna 

valuri întunecate –

în vechea lotcă

un petic de nea

 

gemenii.

merg pe rând la școală –

lipsesc două ghete

 

Cartea se încheie cu datele biografice ale autorului și principalele lui realizări.

O carte de haiku deosebită

 

 

Valentin Nicolițov

 

Doamna Mirela Brăilean este de profesie biolog și a făcut cunoștință cu poemul haiku înn urmă cu patru ani.  S-a atașat de spiritul acestui poem de sorginte niponă scriind până în prezent poeme interesante și frumoase, cu care a participat la mai multe concursuri  de haiku. Cu timpul, poemele s-au adunat tot mai multe  și s-a hotărât să le publice într-un volum. A ezitat ceva timp, gândindu-se dacă publicarea poemelor sale într-o carte nu ar părea cumva un gest de vanitate, dar nu a renunțat la tipărire,  fiindcă a dorit să adune la un loc multele trăiri sufletești ce au îndemnat-o să scrie și a le face cunoscute și altora. În luna decembrie 2019, a debutat cu volumul Haihui pe dealuri.

Iată că acum ne aflăm în fața celei de a doua apariții editoriale, cartea Spunându-mi dorința dintr-o suflare.

Am citit cu interes poemele ce alcătuiesc acest volum și m-am bucurat să descopăr o poetă cu o sensibilitate deosebită. Iar unele poeme haiku sunt și veritabile senryuri.

Poemele haiku.

Temele poemelor sale se aseamănă uneori, cum e și firesc,  cu multe dintre cele abordate în haiku de poeții clasici japonezi.

Autoarea dă dovadă de o receptivitate maximă la tot ce o înconjoară.

 Observăm că singurătatea este o stare dominantă a poetei fiindcă doar atunci când te izolezi de lume poți privi cu atenție în jur, dar și în adâncul din sufletul tău.

Astfel, într-o casă părăsită, într-o încăpere goală luminată seara doar de lună, poeta este cuprinsă de sentimente de singurătate, de tristețe și izolare (wabi, sabi)  deosebit  de puternice, negăsind pe nimeni în apropiere;  doar într-o  fereastră spartă mai există un singur păianjen:

 

 Fereastra spartă –

un păianjen aninat

de colţul lunii

Contemplând natura toamna, cînd își pierde frunzele, o compară cu silueta mamei care a îmbătrânit și ea și parcă a devenit mai mică:

Zile de toamnă –

tot mai firavă parcă

și umbra mamei

Abordând o altă temă clasică poeta compară ceea ce este vechi cu ceea ce este nou  în următorul poem,  realizând o putere de sugestie deosebită:

Gardul putrezit –

cireșii din livadă

bătuți de floare 

 Într-un alt poem reușește să ne redea un tablou pictural sugestiv al căldurii insuportabile vara pe câmp, o arșiță ce nu poate fi stinsă cu nimic fiindcă fântâna are cumpăna  stricată de multă vreme și nu mai are apă. Contrastul puternic apare aici între arșiță și lipsa apei sau chiar setea poetei. Parcă am privi un tablou al unui peisagist rus cunoscut:

Arșiță pe câmp –

crăpată până în vârf

umbra cumpenei   

     

Când se odihnește  după amiaza, doar pendula continuă să numere orele și minutele amintindu-i că timpul continuă să se scurgă fără oprire  pentru noi toți:

Tihna amiezii –

numai ceasul cu pendul

nu-și ține limba

Unele poeme prezintă aspecte de pasteluri. Fiind foarte suggestive ele ne încântă totuși prin talentul poetic și finețea cu care este observată  natura înconjurătoare. Chiar dacă spiritul haiku nu se întrevede aici aceste poeme prezintă, totuși, o frumusețe aparte și vi le menționăm:

Ploaie de vară –

câteva vrăbii se scaldă

într-un curcubeu

 

Îngheț peste iaz –

în copca tot mai mică

un pumn de stele

În casa înstrăinată  a rămas  pe un perete o singură icoană drept martoră a existenței unei persoane care și-a trăit viața acolo și s-a rugat la Maica Domnului- dar este de ajuns pentru a scrie un haiku memorabil:

Casa vândută –

uitată pe-un perete

icoana maicii

Multe aspecte din viața de zi cu zi, deși par banale, ascund sentimente mult mai adânci. Iată un  moment tandru ce se petrece între două persoane, moment care ne-a atras atenția în mod plăcut:

Semne de dezgheț –

două mâini se încălzesc

într-o mănușă   

Într-un alt moment al zilei, privind pierdută  petalele de flori ce se duc în neant pe apele râului,  gândurile i se întorc iarăși la suferința din suflet:

Petale pe râu –

semnătura de divorț

încă proaspătă 

Există în această carte multe poeme fumoase care ne descoperă viața simplă a celor apropiați (părinți, bunici). Multe poeme sunt dedicate acestora. Bunica păstrează sub pernă o poză veche de-a bunicului, dispărut în urmă cu mai mulți ani, pe care o privește adesea cînd este singură:

Rugă de noapte –

o poză-ngălbenită

sub perna bunei

Existența anotimpurilor anului se observă cu ușurință în poemele sale, nu numai toamna, dar și primăvara, și gesturile oamenilor sunt prezentate  aici cu discreție și înțelegere. Existența simplă a mamei care la apropierea toamnei își pregătește și ea hainele pentru anotimpul rece:

Lucrări de toamnă –

mama-şi peticeşte iar

paltonul cel vechi

A venit primăvara, iar bunicii simt fiorul reînnoirii naturii și  caută să intre  în ton cu ea. Iată câteva  gesturi firești ale acestora în concordanță cu anotimpul:

Crângul iar verde –

bunicul își cănește

părul și barba

 

Prunii în floare –

buna nu-și mai ascunde

părul sub batic

 

Poemele senryu.

Multe poeme haiku prezintă o tentă de senryu. Spre deosebire de poemul haiku poemul senryu este mai simplu de scris fiindcă nu mai trebuie respectate toate regulile stricte ale haikuului, ci doar pe cele ale umorului, adică să ne producă un zâmbet și să ne destindă. Senryurile ne fac să zâmbim înțelegători cu natura umană fiindcă reprezintă niște ironii la adresa cicălelilor soțiilor, la comportamentul soților, la adresa bețivilor sau la comporta-mentul unor tineri  la muncile câmpului. 

Într-un astfel de senryu poeta compară bâzâitul albinelor cu bombănelile soțiilor, dar totuși  bâzâitul  albinelor din grădină  îi pare  mai greu de suportat :

Albine la flori –

bâzâitul nevestei

mai suportabil

Atitudinea unor soți față de soții în familie este bine cunoscută și poetei noastre:

Vecinul și-a luat    

robot de bucătărie...

ieri s-a însurat 

Într-un alt senryu poeta ne arată doar  un covor de coji de semințe aruncate pe jos de bețivii crâșmei și astfel aceștia ne apar cam neciopliți:

Roadele muncii –

plin de floarea soarelui

în jurul crâșmei

Următorul poem  spune o întregă poveste: se pare că la prima coasă unele codane sunt atrase de tinerii cosași prin fânețe:

La prima coasă

în părul codanelor

fire de iarbă 

Când merge la vaccinare observă cu atenție comportamentul  asistentelor:   

Urmez la vaccin –

par destul de-nțepate

asistentele   

Și tot acolo, este tratată  de  o soră medicală ce i se pare mai simpatică și se gândește că poate o va revedea:

Mă bagă-n boală

sora de la vaccinări –

aștept rapelul

                                                *

Senzațiile ce te cuprind pe parcursul lecturii poemelor sunt  de simplitate și de claritate. Este vorba despre categoria estetică karumi, despre firescul și ușurința cu care își scrie poemele. Din acest punct de vedere, cartea poate constitui un exemplu de redare a sentimentelor autoarei în relația ei cu viața și de implicare cu mediul în care trăiește. Nu lipsesc din carte nici atmosfera de melancolie și sentimentul de scurgere  a timpului.  Fără a face eforturi deosebite, autoarea reușește să respecte majoritatea cerințelor și regulilor exigente impuse haikuului, dar și să-și impună o amprentă originală.  În plus se observă că spiritul haiku este o apariție constantă în poemele sale.

Poeta Mirela Brăilean este membră a Societății Române de Haiku. Prin această a doua carte autoarea confirmă pășirea cu dreptul în lumea  poeților de haiku oferindu-ne o lectură deosebită. Citiți-o cu atenție pentru a descoperi frumusețea poemelor sale.

 

POETUL DAN FLORICĂ, UCENIC ȘI MAESTRU

 ( Prefața la volumul Pe frontul haiku-ului și al poemului într-un vers, de Dan Florică )

     Se va împlini curând un pătrar de veac de când l-am cunoscut pe Dan Florică. Am ucenicit împreună un deceniu (1997-2007) la revista de interferențe culturale româno-japoneze Haiku.  Cu toate că lucra pe o funcție de răspundere la una din marile întreprinderi ale țării, ca om Dan Florică era de o modestie rară, tipul ucenicului ascultător, preocupat să-și însușească arta la care aspira cu îndreptățită speranță. Maestrul amândurora a  fost regretatul Florin Vasiliu, fost diplomat în Japonia și inițiatorul mișcării haiku în țara noastră, autorul a peste 30 de lucrări referitoare la cultura și civilizația japoneză  și influența acesteia asupra spiritualității românești.

     Ucenicia unui tânăr atât de devotat pasiunii pentru o altfel de poezie decât cea tradițională s-a finalizat în chip fericit prin includerea sa în colegiul de redacție al revistei Haiku și prin dublul debut în haiku și poemul într-un vers. Prima sa carte, Micropoeme (Editura Amurg sentimental, 1998) a fost primită cu entuziasm, îndeosebi de criticii de la revistele Haiku, Sud și Paradox. Marcel Crihană, bunăoară scria: ”Debutul editorial al lui Dan Florică este un triumf al său și al micropoemului de azi. Este un debut sărbătoresc.”(Sud, nr.4/(12)1998) Receptiv la sugestiile făcute, în anul următor poetul își revede volumul de debut, și-l reeditează, vizibil îmbunătățit la Editura Haiku, cu titlul Greieri, până la stele și cu o prefață scrisă deșeful școlii de haiku, Florin Vasiliu. Entuziasmat de succesul confratelui meu care mi-o luase înainte, consideram cartea o simfonie, în alb, o simfonie a purității. Recitite peste ani, constat că percepția respectivă s-a dovedit a fi corectă:”Sentimentul predominant pe timpul lecturii este cel de puritate, sentiment care își are suportul în culoarea albă. Nu e vorba de un alb care se repetă la nesfârșit, ci de diverse nuanțe de alb care, fie se succed odată cu trecerea anotimpurilor, fie coexistă…Preocupat de alb până la obsesie poetul consideră culoarea sa preferată drept cea mai puternică dintre toate culorile…El înalță în felul acesta un imn uneia din cele mai nobile stări-puritatea. O simfonie plastică, dacă vreți, în care culoarea matrice îți dezvăluie o parte din nuanțele mai puțin cunoscute, sau doar bănuite.” (Sud, nr.4(16), 1999) La rândul său, Al. Florin Țene, președintele Ligii Scriitorilor Români este de părere că Dan Florică ”a căpătat experiența bijutierului, șlefuind metafora și cuvântul până la esența strălucirii lor, dându-le conotații noi, surprinzătoare…El a reușit să dizolve o esență în retortele metaforei, pentru a obține, prin cristalizare, o altă esență, micropoemul care vibrează pe coardele unei harpe mitologice.” (Haiku, nr.32/2994)

      După o pauză de un deceniu, răstimp în care s-a dedicat prozei pentru copii și poeziei tradiționale, poetul Dan Florică revine la primele iubiri, poemul haiku și poemul într-un vers. De data aceasta nu ca poet, ci în calitate de critic literar. Ucenicul ascultătorde odinioară a devenit un adevărat maestru în cele două domenii complementare. Gestul lui se cade cu atât mai mult apreciat cu cât critica literară a poemului haiku este încă firavă și pe plan internațional, exceptând, poate, Japonia. Practica și-a făcut-o pregătind pentru tipar și editând o amplă culegere de texte critice referitoare la propriile sale lucrări, MĂRTURII pe filele vremii (cronici literare, recenzii, prezentări despre opera literară a lui DAN FLORICĂ  (Editura Arefeană, 2018). Lucrare în care 44 de critici și poeți, mai mult sau mai puțin cunoscuți, își expun impresiile despre 15 dintre cărțile autorului.

      Am văzut, în mod succint cine este poetul Dan Florică. Omul Dan Florică este un altruist. El și-a propus să scrie despre cărțile de haiku ale confraților săi din Societatea Română de Haiku. Despre unii a scris imediat după apariția cărților, dar cronicile aflate în colecții de reviste sunt mai greu de consultat. De aceea a făcut multe nopți albe, care să readucă la lumina zilei și a tiparului, cărți de referință. În calitate de critic literar el dispune de calități care îl reprezintă. Are simțul valorii. Știe să selecteze autorii cei mai valoroși ți să zăbovească asupra creațiilor cele mai originale. De asemenea el stăpânește arta citatului. Citatele  selectate de el parcă s-ar căuta unul pe celălalt, arcă se cheamă pe aceeași pagină în care să trăiască în bună vecinătate. Autorul dă câte un eșantion întreg de citate, pe care le numerotează și la care revine apoi, asociindu-le și comentându-le. De asemenea recenzentul  are limbajul adecvat. El își pigmentează textul cu termeni specifici poeticii haiku-ului, urmărind transplantarea lor în limba română așa cum o face în prezentarea cărții de debut a scriitorului Valentin Nicolițov, președintele Societății Române de Haiku și redactor șef al revistei Haiku. Măsura talentului criticului este dată de cronica literară dedicată cărții Dincolo de tăcere (Editura Haiku, 2004) a lui Șerban Codrin, considerat de autor a fi cel mai bun haijin până la acea dată. Publicată inițial on line, cronica având patru secvențe, câte una pentru fiecare anotimp, are deja mii de cititori și numeroase ecouri. Autorul cronicii face o adevărată paradă a figurilor de stil specifice haiku-ului, cu aplicare la textele poetului român. Cronica se constituie astfel într-un mic manual de poetică pentru tinerii creatori.

      Un îndrumător în creație se vrea și capitolul dedicat lui Florin Vasiliu, care după mai bine de o jumătate de veac a scos la lumina zilei poemul într-un vers, invenție a poetului clasic Ion Pillat. Florin Vasiliu în ultimii an de viațăpublicase trei plachete de poeme într-un vers. Citând din prefața la cartea Să muți pe cer o stea, Dan Florică îi dă dreptate poetului Radu Cârneci, care considera că Florin Vasiliu, ”venind dinspre poezia japoneză…dar și dinspre Ion Pillat… rămâne el însuși, gândind și măiestrindu-și fapta lirică asemenea bijutierului trudind la nestematele sale.”

       Criticul ne dezvăluie, folosindu-se de ”stofa clientului” deosebirile și asemănările dintre haiku și poemul într-un vers.  Iată comentariul său la unul din definițiile poemului într-un vers. Florin Vasiliu/ ”Poemul într-un vers: Pe nicovala minții  cuvântul scânteiază.” Și acum comentariul lui Dan Florică la acest text: ”Abia pus pe nicovala minții, roșu ca fierul scos din jarul vetrei, cuvântul poate scânteia încât să spintece spațiul dimprejur în noaptea genezei lui.  Scânteierea prelungită obținută cu trudă a cuvântului definește poemul într-un vers. Efortul, forța minții creatorului transformă un mic șir de cuvinte într-un poem într-un vers”

      Aceeași atenție este acordată și primei  antologii naționale a poemului într-un vers, Un singur nai, realizată de semnatarul acestor rânduri (Editura Societății Scriitorilor Români, 2017). Antologia cuprinde 64 de poeți și 750 de poeme, precum și 14 traducători din română în engleză.Prezentând această antologie, unică în felul ei, recenzentul întreprinde o incursiune în istoria de peste 80 de ani a poemului într-un vers (1936-2017). El arată marea diversitate tematică a acestuia, mai extinsă chiar decât cea a haiku-ului. Citându-i pe cei mai valoroși autori, criticul ne dovedește, sprijinit pe argumente, diversitatea stilistică a acestui gen, întâlnit deocamdată doar în literatura română.

          Prin ambele domenii abordate – haiku-ul și poemul într-un vers – scrise concomitent sau succesiv cam de aceeași autori, cartea de față va rămâne un reper de referință pentru cititorii care îndrăgesc aceste specii literare, relativ noi și, prin urmare, moderne, îndeosebi pentru cercetători și pentru creatorii de micropoeme din noua generație. Drept pentru care, poetul și criticul de poezie Dan Florică merită recunoștința cititorilor, cărora le-a fost un ghid printr-o lume mirifică și doar parțial cunoscută.

 

Imagine şi cuvânt în poezia lui Dan Doman

      La sfârșitul anului 2021, Editura Societăţii Scriitorilor Români din Bucureşti a publicat o importantă carte de fotohaiku, sub semnătura poetului Dan Doman.

 

      Dan Doman este unul dintre haijinii începutului de drum. A frecventat Cenaclul de haiku „Florin Vasiliu” din București încă de la înființarea acestuia. A colaborat, de asemenea, cu societățile de haiku din Constanța și Târgu-Mureș publicând în revistele acestora, Albatros, Orfeu și Bucurii efemere. Fire comunicativă, Dan Doman a promovat prietenia prin haiku, scriind și tipărind împreună cu alți poeți, Iulian Dămăcuș, Radu Patrichi, Elena Manta Ciubotariu, Ioan Găbudean, Sonia Cristina Coman, Nicolae Ștefănescu, Ecaterina Dărăban, mai multe plachete de poeme rengay. Înclin să cred că e cel mai prolific poet de poeme rengay din literatura română, el continuând să scrie şi azi solo rengay şi poeme în colaborare cu Olga Neagu, Cezar-Florin Ciobîcă şi, mărturisesc, chiar și cu mine!

       Totodată, Dan Doman e pasionat de literatura pentru copii, domeniu în care a publicat cinci cărți în proză și a reușit să creeze un personaj de mare atracție în lumea celor mici, și anume pe fetița Laura.

     La împlinirea vârstei de 70 de ani, poetul și-a făcut un cadou de zile mari, o carte de excepție,  Vești de acasă /News from home, la Editura Societății Scriitorilor Români, carte de  fotohaiku și alte poeme  vizuale. E al patrulea său volum de acest fel, după O cărare prin ierburile toamnei /A path through the autumn grasses (2012), Noi și  o stea / We and a lone star (2018), Urmele pașilor tăi /The traces of your footsteps (2020). 

        E meritul lui Dan Doman de a răspândi sintagma poeme vizuale, prin care se înțeleg acele creații în care imaginea și cuvântul contribuie deopotrivă la crearea emoției estetice. Imaginea și logosul se întrepătrund, formează un tot. Poetul se adresează văzului și auzului, picturii și muzicii, cuvântului și, prin intermediul său, gândirii. Cartea a fost scrisă în cei doi ani de recluziune pricinuiţi de pandemie. În vreme ce alți confrați nu au făcut decât să se jeluiască în această perioadă de mari frustrări, Dan Doman, având un comportament atletic, a străbătut munții ca geolog sau ca simplu turist și a consemnat cu pana sau cu obiectivul aparatului foto imagini de o mare frumusețe de pe tot cuprinsul românesc, dar mai ales din munți și păduri.

    Cartea propriu-zisă e împărțită în stil japonez pe anotimpuri, începând cu Anul Nou, urmat de primăvară, vară, toamnă și iarnă.

   Anul Nou  se prezintă ca un spectacol grandios în aer liber, în care se îmbină aspectele reale cu cele fantastice. În programul de revelion, bunăoară, creasta muntelui e luminată de lună, iar anii îndepărtați ai copilăriei au renăscut, parcă, într-un bulgăre de nea. Totul are loc într-o atmosferă de curățenie, de puritate fizică și spirituală: curățenie de Crăciun – / ea șterge mai întâi norii / de pe geam.

   

                               

curăţenie de Crăciun –

ea şterge mai întâi norii

de pe geam

   Primăvara, la un moment dat, haikuul e prea strâmt pentru a putea cuprinde integral realitatea și atunci poetul recurge la fotogunsaku, gen alcătuit din fotografie, haiku și tanka, precum și la fotorengay. De asemenea, apelează din când în când la haikuuri descoperite în trilogia „Frații Jderi” de Mihail Sadoveanu, cărora le asociază fotografii misterioase: râu nevăzut / deasupra văii curge / o adiere lină  sau crucile nopții – / curg neguri pe Prut / se-arată știma.

 

 

Crucile nopţii–

curg neguri pe Prut

se-arată ştima

Vara are zile nesfârşite, dar poetul compune şi noaptea fotohaiku: ultimul soare – / lunga zi de vară / încet dispare şi noapte de vară – / chiar şi în vis bătrânul / compune fotohaiku.

 

ultimul soare –

lunga zi de vară

încet dispare

 

  În secvența Toamna autorul se înfățișează pe sine, ca poet și artist fotograf, în timp ce lucra la scrierea acestei cărți: munții în toamnă – / tu stai în izolare / compunând haiku  și  zi cu vânt – / „pozele ți-au ieșit cam strâmbe” / zice pictorul.

 

 zi cu vânt – 

“pozele ţi-au ieşit cam strîmbe“ 

zice pictorul

       Iarna e surprinsă în esențe tari, precum acestea: liniște / în odaia copiilor – / afară  ninge  și  prima ninsoare – / vara se ascunde / într-o frunză.

 

prima ninsoare–

vara se ascunde          

într-o frunză

 

      Cartea se încheie cu o amplă postfață care constă în interviul acordat de Dan Doman poetului Ioan Găbudean, despre haiku, fotohaiku și literatura pentru copii. E unul din textele reprezentative despre fotohaiku și scrieri similare, până în prezent doar regretatul Dumitru Radu şi Ion Codrescu au publicat ceva similar. Dan Doman ne mărturisește că acumulările sale de haiku au fost destul de lente până în 1996, când a debutat în volum și a câștigat premiul II la Ito En New Haiku, cel mai prestigios concurs internațional de haiku.

       De fotografiat s-a apucat imediat după bacalaureat, când a primit în dar de la mama sa, şi ea poetă de haiku, Ecaterina Dărăban, un aparat foto. A activat ani îndelungați într-un fotoclub al geologilor. Din anii romantici ai tinereții a început să asocieze imaginea cu sunetul, compunând diaporame pe muzică de Vivaldi și Gershwin. După ce a exersat peste un deceniu fotohaikuul, Dan Doman consideră că „Într-un poem fotohaiku legătura dintre fotografie și text poate fi directă sau sugerată. Asocierea haikuurilor cu imagini, la fel ca a haikuurilor între ele, poate urma în mod liber aceleași principii care guvernează legarea versurilor în cazul poemelor renga.”.

    Prin cele mai reușite fotohaikuuri, ca și prin regulile și principiile din interviul care încheie cartea, vești de acasă / news from home se constituie într-un mic manual de poetică. Tinerii autori de fotohaiku au ce învăța din reușita celor mai multe poeme, cât și din prezentarea succintă și clară a teoriei genului. Prin urmare, cartea de față rămâne o lucrare de referință, atât pentru Dan Doman, cât și pentru genul abordat, fotohaikuul, aflat încă destul de aproape de începuturile sale, la noi şi în lume.