Cireșe-amare

 

Cireșe-amare*

                                      Corneliu Traian Atanasiu                                        

Natura surprinsă în mersul său firesc se dovedește a fi pentru autoare contaminată de un mimetism uman, de o neprevăzută empatie. Printre notațiile obiective ale întîmplărilor de moment se strecoară imperceptibil apropouri cu mireasmă etică. O reținere sfioasă: Apus de soare – / vântul nu se-ncumetă / printre păpădii, un mic regret pentru un fapt inerent inevitabil: Fără vreo vină / sub talpa plugarului – / firul de iarbă, sau pentru o irosire fără martori sau beneficiari: Înflorind singur / peste gard liliacul - / umbră nimănui.

Și chiar dacă, în mod obișnuit, totul se petrece discret, fără reacții impresionante, tocmai tăcerea devine mai grăitoare:

 

Flori de măr căzând

pe sângele mielului –

cucul a tăcut

 

Cu aceeași rigurozitate sînt consemnate și schimbările de opțiuni și de comportament ale omului declanșate de izbucnirea impetuoasă a primăverii: Dincolo de geam / magnolia-nmugurită - / las baltă cititul. Poate cu o oarecare reținere gîndind la cei care nu-și pot permite această libertate: Bat clopotele – / parcă mai greu azi la plug / şi nicio rază. Și parcă și fluturii, prinși de beția însuflețirii, simt o vecinătate care-i dojenește ușor: Fluturi în horă / lângă coliba de lut – / cireşe-amare.

Anumite circumstanțe surprinse pe viu sînt oferite cititorului pentru a resimți fragilitatea și insignifianța existenței fie ea a omului: În podul şubred / căutându-mi trecutul - /  albină-n insectar sau doar a unui bob de rouă: Un bob de rouă – / soarele se înalţă / ameninţător.

Cînd e vorba însă de tristețile  nedeslușite care se înființează odată cu toamna, haiku-ul se oferă parcă să le facă mai expresive și mai incisive:  În vals cu vântul / prin câmpia săracă – / o libelulă. Și, dacă vîntul a deprins pînă și valsul, de ce să nu se joace, acolo unde omul nu mai face față, și de-a trenul:

 

Gară pustie –

vântul face o haltă

să ia un ciulin

 

La urma urmei, poate că frunzele căzute sînt o pildă demn de urmat pentru a scăpa de o penibilă demnitate statuar-sterilă: Frunze căzute – / statuia plângându-şi / nemurirea. O temă parcă reluată de la Blaga: Prin Valea Regilor cînd trec, / asemeni lor, împrejmuit de toată firea, / cu mîinile pe inimă, m-opresc / și stau așa, pînă la glezne / în aur răvășit. Ce lesne / ar fi să mi-l ridic din nou pe frunte, / dar nu mă mai aplec.

            Dincolo de pustiirea toamnei:  Deal fără turme - / cojocul ciobanului / paznic la stână, patina lucrurilor umane continuă o derivă a singurătății  fără speranță: Poarta-n ruină – / singur vântul năprasnic / o mai deschide. Și, pentru ca totul să fie încheiat, și spațiul domestic confirmă falimentul umanului: În pragul serii / gura sobei fierbinte – / jar stins între noi.

            În plină iarnă, săltați un pic peste nămeți mai rezistă urgiei doar uscăturile aproape mineralizate ale cîmpului: Părând neclintiţi / în calea viscolului – / ciulinii pe câmp. Și poate nădejdea pe care o mai ocrotim în suflet: Afară viscol – / în lumina candelei / liniştea rugii.

            Calea spre ce-a fost nu mai există:

 

Drumul troienit –

la casa părintească

nicio potecă

 

Căldura de demult e doar în rama amintirii: Lemne troznind – / deasupra căminului / vară-ntr-un tablou. Și cîinele simte că totul s-a dus odată cu sania copilăriei: Printre ruine – / câinele adulmecând  / urma saniei.

            Să fie totul doar această nostalgie după tot ce a fost și a pierit? Să fie o ciudată împletire între dor și înstrăinare?

 

Vechea-mi fotografie –

mi-e dor de străina din ea

privindu-mă galeș

 

            Rămîne să hotărască cititorul. Sau poate să se lase pradă echivocului.

_________________________________

 *Florentina Loredana Dalian - Deal fără turme

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

ÎNTRE ZORII ZILEI ȘI LUMINA BLÂNDĂ DIN AMURG

 

       Deși a venit târziu în lumea literară, poeta Magdalena Dale și-a găsit încă de la început drumul propriu. A debutat cu haiku și tanka în revista Haiku în anul 2006, ca în anul următor să se bucure de recunoaștere internațională. Inițial atrasă deopotrivă de haiku și de tanka, și-a manifestat curând preferințele pentru tanka, dar a continuat să traducă în limba engleză poeme haiku ale unor confrați şi să scrie poeme proprii. Diferența dintre cele două specii literare de inspirație niponă, așa cum rezultă din interviul acordat criticului Marius Chelaru pentru revista Poezia, ar fi în opinia sa următoarea: “… Haiku este  poezie  austeră, nu implică sentimentul de dragoste ci doar emoția poetică în fața naturii. Pare mai ușor de scris haiku din această cauză este atât de răspândit. Dar când cei ce vor să scrie haiku, înțeleg care sunt regulile își dau seama că nu este chiar o poezie ușoară…Tanka spre deosebire de haiku este o poezie de dragoste mai permisivă  și tot din acest punct de vedere mai  atractivă.“

     Anul  2007, poate fi considerat anul de confirmare literară a Magdalenei Dale. Următorul poem apare în antologia celor mai bune poeme tanka scrise în limba engleză, Perle de foc – M. Kei, editura Perryville, Maryland/USA.

Clipă de clipă

pendula bate ritmul

unei melodii;

dansatori fără voie

într-un vârtej anonim

     În același an scriitoarea americană, Jane Reichhold, una dintre cele mai celebre poete de haiku, îi acordă toate cele trei premii din cadrul concursului internațional anual Tanka Splendor. Concursul a avut cu totul 20 de ediții, dar nici la una din ele, cu excepția celei din 2007, nu s-a mai întâmplat ca un singur concurent să câștige toate premiile. Aceste succese o determină pe poetă ca în partea a doua a anului 2007 să-și publice  prima sa carte de tanka, Perle de rouă (Editura Făt-Frumos). Sintagma care dă titlul cărții – un titlu inspirat ales  - este alcătuită din doi termeni antagonici, care conțin două perechi de principii ce caracterizează poezia haiku și tanka: veșnic-efemer și durabil-fragil. Perlele naturale sunt lucruri prețioase, menite să dureze. Roua în schimb trăiește sub zodia efemerului, a clipei. Ea se disipează, dispare pe măsură ce se înalță soarele, perlele durează vieți de vieți, putând fi lăsate moștenire de la o generație la alta.

Atât de multe

nopți fără de lună…

în absența ei

perlele de rouă

luminându-mi viața

     Este de ordinul evidenței că  poeta a fost inspirată de mentorul ei, M. Kei, cel mai renumit poet și editor de 6 tanka din afara Japoniei, sub auspiciile căruia a debutat.

     Perlele de foc, simbol creat de  M. Kei, au ceva dur în ele, asemănător cu strălucirea orbitoare a soarelui de vară, sunt călăuzite de principiul yang. Perlele de rouă în imaginația poetei noastre, se caracterizează prin feminitate, duioșie și finețe, corespund principiului ying. Trăirile poetei,  arderile sale interioare s-au convertit    de-a lungul anilor în multe nestemate lirice. Poeta s-a închis în sine, asemenea unei scoici rănite, care transpune durerea înăbușită într-o perlă. Sugestiile din titlu și din unele poeme ne duc cu gândul la un mit al creației, o replică în miniatură la legenda Meșterului Manole. Acolo creatorul se jertfea pe sine pentru supraviețuirea operei. În procesul de formare a perlei, creația, a se înțelege perla, ia ființă cu prețul greu plătit al suferinţei. Cu cât aceasta este mai intensă și mai îndelungată, întinzându-se uneori la durata întregii vieți, cu atât mărimea și strălucirea perlei vor fi mai ieșite din comun. Meșterul Manole s-a jertfit pe sine, aruncându-se de pe schele, dar ne-a lăsat drept moștenire o mănăstire și o fântână. Atâtea perle strălucesc pe pieptul celor mai bogate femei, sporindu-le faima și frumusețea, în vreme ce plajele înălbesc de cochiliile goale, fără viață, ale scoicilor.

Perla ascunsă

în scoica din adâncuri

o caut mereu…

dar fluxul scoate la țărm

numai cochilii sparte

     După o lungă ucenicie în haiku, în urma căreia a publicat volumul Ecourile tăcerii (haiku, Editura Verus, 2009), de o simetrie și o armonie impecabile, conținând 12 secvențe a câte 12 poeme haiku fiecare, poeta se întoarce la dragostea dintâi, poezia tanka.

     Și cea de a doua carte de tanka, Foi risipite (Editura Societății Scriitorilor Români, 2013) este o lucrare finisată, reluând aceeași structură din Perle de rouă, adică 9 secvențe a câte 9 poeme, grupate tematic. Adeptă a poemului clasic, poeta respectă cu rigoare tiparul poemului tanka tradițional (5-7-5-7-7) iar cuvintele curg fluente, ca într-o muzică armonioasă și liniștitoare. O simplă citire a sumarului creează impresia unei poezii în vers alb: Crâmpeie de vis, În umbra teiului, Vânturile, valurile, La fereastră, Lumină de lună, Foi risipite, Șoapte, Singură cu dorul, Hoinar prin lume.

     După ce în 2008, a publicat în colaborare un volum de renku, dedicat unuia din simbolurile poetice românești, Mireasmă de tei (Editura Făt-Frumos, 2008), Magdalena Dale reia tema sa predilectă în secvența În umbra teiului. În  poemele  sale  închinate  arborelui simbol al poeziei românești, de la Eminescu încoace, mireasma teiului apare când în bătaia vântului de vară, când în briza primăverii, în zilele senine, precum și în cele mohorâte. Mireasma florilor de tei ia forma dorului tăinuit în suflet, iar aroma ceaiului de tei se regăsește pe buzele iubitului.

Șoapte de frunze

prin fereastra deschisă…

mireasma de tei

ia forma dorului

tăinuit în suflet    

     Una dintre secvențele de tanka poartă titlul Lumină de lună, exact așa cum intenționa Eminescu, înainte de a se îmbolnăvi, să-și intituleze cartea de poezii. Astfel, Magdalena Dale se dovedește a fi și o poetă a nopții, nu doar a lunii. Noaptea constituie un răstimp al reveriei și al visării. Poeta se simte familiară în lumea astrelor. “Luna și stelele/ îmi țin companie “, scrie undeva. În altă parte, razele line de lună sunt percepute simultan cu șoaptele valurilor. Luna e surprinsă în multiple ipostaze: la scăldat, pe o pernă umezită de plâns. O dată, neliniștită și tristă, poeta așteaptă lumina de lună, cu speranța că îi va aduce mângâierea, altă dată își închipuie că luna se cuibărește în sufletul ei însingurat. Teiul, luna, dorul  sunt  reperele luminoase ale Foilor risipite, carte  caracterizată  de  o anumită melancolie dată de trecerea ireversibilă a timpului și apropierea toamnei, a toamnei din natură precum și a toamnei propriei vieți.

      Dar iată că între timp toamna a sosit. Ne-o spune autoarea prin noul volum de tanka, al cărei titlu reia un celebru vers de Bashō, Amurg de toamnă. Poemul care dă titlul volumului e un pastel reușit în care este redată vitalitatea acestui anotimp și bucuria de a trăi.

Amurg de toamnă

în culori de jeratic

ce nu pălesc -

nimic nu poate opri

tumultul din suflet

     Toamna e un anotimp al rodirii în natură și al creației în domeniul artei. Undeva poeta visează la “un poem de mătase “, alteori pune față în față frumusețea naturii și creația poetică.

Pentru o clipă

libelula s-a oprit

pe o petală -

foaia încă nescrisă

așteaptă un poem

     Sentimentul predominant în vreme de toamnă este dorul, stare sufletească specific românească, un cuvânt greu traductibil. Dorul după oameni care nu mai sunt, dorul după tinerețea care nu se mai întoarce.

Un bob de rouă                               

în echilibru fragil                          

pe un ac de pin -                             

mi-e teamă să clipesc                     

să nu cadă lacrima   

     Omul ca și natura rezistă în fața vitregiilor toamnei, nu se dă bătut, se adaptează, supraviețuiește. Floarea de colț rezistă vântului toamnei, iar dorul “se cuibărește în suflet“ sau devine o amintire de neuitat. Procesul îmbătrânirii este redat și el în raport cu natura:

Am îmbătrânit

și renunț la dorințe

fără de voie -

una câte una

cad frunzele din pom   

      Împletind unele stări sufletești, precum dorul, visul, amintirea, cu transformările autumnale ale naturii, poeta ne ajută să percepem toamna cu frumusețile și vitregiile ei, să ne-o asumăm așa cum e. Ea aruncă o lumină blândă peste vitregiile toamnei, dând culorii gri, nuanțe mai calde, chiar, demne de admirat. Prin cele trei cărți de tanka realizate până în prezent poeta Magdalena Dale a devenit un nume de referință în poezia de profil din Romania.

                                                                                Vasile Moldovan

                                             

Și trilul mierlei...

 

          Scriitorul Valentin Nicolițov mi-a trimis, nu de mult, cartea intitulată Și trilul mierlei..., o carte de haiku în limbile română, franceză și engleză.

          Din prefață am aflat că titlul volumului este un vers dintr-un haiku premiat la un concurs internațional. Poemul este:

 O cruce nouă

lângă una putredă.

Și trilul mierlei...

           Prefațatorul cărții, poetul Vasile Moldovan, notează: „Primele două versuri descriu o atmosferă sumbră, de cimitir. Dar iată că versul de încheiere te scoate din starea de deznădejde pricinuită de pierderea celor dragi și te înalță, te duce poate cu gândul la lumea de dincolo, dar mai sigur la natura din jurul nostru care moare câte puțin, dar renaște mereu, în fiecare zi, în fiecare anotimp, în fiecare an.”

          Temele poemelor haiku au fost grupate în nouă capitole: Anotimpuri, Părinţi şi bunici, Școala, Diverse, Casa părăsită, Marea, De dragoste, Senryu şi Doar clipa.

          Dintre subiectele pe care le tratează nu numai japonezii, ci și poeții români amintim: florile de cireș, fluturele alb, dragostea în diferite etape ale vieții, regretele care vin cu timpul…

          Câteva exemple:

 

Prima zi din an –

rămân întrebările

din anul trecut

 

Nea viscolită –

pe stradă o bătrână

c-o pisică în brațe

 

O frunză uscată

lângă tine pe bancă –

încă o toamnă

 

Stau în grădină

sub cireșul în floare –

și nu scriu haiku

 

Pe sub magnolie

odată mama mea

trecea fericită

 

Plajă pustie –

valurile aduc la mal

o scoică goală

 

Sfârșit de toamnă –

lâng-o casă părăsită

urlă un câine

 

În grădină ascult

cântecul unei mierle –

motanul la fel

 

Cimitirul gol

doar vântul punând pe cruci

petale de flori

 

Pierdut în cer

departe un fluture alb –

ca și visul meu

 

Restaurant gol –

doar eu și o muscă bem

halba cu bere

 

Apus de soare.

La plecare umbra ta

ar mai rămâne

 

Întorc clepsidra,

dar timpul curge mereu

în același sens

 

          Adaug un fragment din prefață: „Să nu uităm că indiferent de capitolele în care sunt plasate poemele haiku au o putere de sugestie  de înaltă calitate şi un spirit haiku deosebit. M-as referi doar la un singur exemplu în care spiritul haiku este foarte pregnant, la tentativa de a opri timpul în loc sau de a-i inversa cursul, exemplu  care apare într-un poem memorabil pe care îl reamintesc in final:

 

Întorc clepsidra,

dar timpul curge mereu

 în același sens”

 

          Cartea conține o Notă de lectură a poetei Ana Drobot, care se referă la alte poeme decât cele de mai sus, cu o excepție: poemul cu clepsidra.

          În final, găsim câteva date biografice ale autorului, o listă consistentă a lucrărilor publicate și o listă cu premiile literare obținute.

          Sper că v-am făcut curioși și veți căuta cartea apărută la Editura Scriitorilor Români, în acest an, carte în care se găsesc 110 poeme haiku și senryu, scrise mai demult sau în perioada de pandemie.

                                                                                                                    Maria Tirenescu

 

FOŞNET PE ALEI- carte de excepție

 

Valentin NICOLIȚOV

 

Ana Drobot a cunoscut primele amănunte interesante despre poemul haiku începând cu anul 2014 şi imediat acest poem  japonez a atras-o într-un mod irezistibil. Dovadă că tot în acelaşi an a reuşit să scrie şi să i se publice primul poem haiku în antologia Chemarea cocorilor, la Editura PIM.

În anii următori a continuat să se documenteze tot mai mult despre acest poem, să-şi însusească regulile sale, să scrie mai multe poeme proprii şi să le trimită la diferite reviste şi concursuri de haiku în ţară sau în străinătate, apoi să le adune reuşind să le publice în trei volume de haiku proprii. Primul volum, Gânduri japoneze/Japanese Thoughts, a apărut la Editura Argonaut, Cluj Napoca, în 2016, al doilea volum, Plimbări/Walks/Promenades, a  apărut la Editura Press Image, Bucureşti, în 2017, iar în anul 2020 al treilea volum, Drumul spre Japonia/Towards Japan, care a apărut la Editura Fast Printing.

Cele trei cărţi publicate  se fac remarcate şi prin calitatea hârtiei şi printr-o grafică excepţională ce însoţeşte poemele, grafică ce se apropie calitativ foarte mult de cea a poeţilor japonezi, dar mai ales printr-o mare simplitate de expresie în haiku (karumi)  reuşind să comunice cititorului, potrivit regulilor acestui poem, sentimentele alese apărute timp de-o clipă în memoria autorului. Totodată observăm că în multe din poemele sale poeta respectă, însuşită  de la clasicii haiku-ului, o regulă importantă: folosirea kigo-ului, a referinţei despre natură. Astfel, natura, mediul înconjurător în general, este prezentă în majoritatea poemelor sale conţinute în cele trei cărţi menţionate plecând de la cele mai simple elemente cum sunt frunzele, florile sau greierii.

Şi în această nouă carte, al patrulea volum de poeme haiku apărut recent, întitulat FOŞNET PE ALEI , poeta nu se desparte de regulile poemului haiku. Deşi natura continuă să aibă un rol bine stabilit în majoritatea poemelor sale, dar şi respectarea celorlalte reguli prozodice (de formă) şi estetice şi le autoimpune. Amintesc câteva reguli estetice pe care observ că poeta le cunoaşte şi le aplică:

-hosomi-delicateţea simţirii prin amintirea unor lucruri mărunte, aparent neînsemnate care duce la înţelegerea mai profundă a poemului.

-karumi-o mare simplitate, o uşurinţă în expresie, dar care nu are nicio legătură cu banalitatea ci doar cu puritatea simţirii.

-sabi-patina vremii.

În plus, ceea ce observăm în acest volum ca aspect de  noutate este distribuirea  poemelor pe mai multe capitole distincte: Primele priviri, Amintiri, Vise,  Raze de soare şi Gânduri, ceea ce le face mai uşor de înţeles.

Câteodată, citindu-i poemele,  mai observăm că uneori autoarea  este tentată să se desprindă de regulile clasice ale poemului şi să practice un haiku mai modern în care prozodia nu nu mai este respectată  cu sfinţenie: în acest fel, la unele poeme ale sale, sistemul celor 17 silabe care ar trebui distribuite în sistemul clasic 5-7-5 nu mai este obligatoriu, iar kigo-ul este subînţeles doar sau chiar dispare cu totul. De altfel, mulţi poeţi contemporani consideră că respectarea prozodiei clasice 5-7-5 nu ar trebui mitizată putând fi folosită doar orientativ. Ei arată că de multe ori în poemele care respectă prozodia clasică poeţii folosesc materiale de umplutură cum ar fi conjucţiile ca să ajungă la numărul de silabe prestabilit. 

Cred că poetei nu i-ar fi fost greu să  respecte regulile prozodice clasice, adică numărul de silabe clasic, însă a considerat mult mai important să respecte ideea exprimată de poem chiar dacă numărul de silabe nu se încadra in 5-7-5. Dar dacă poemul haiku realizat în acest mod  este de calitate, adică dacă are atributele de bază ale unui haiku autentic, cum sunt puterea de sugestie şi spiritul haiku, totul este în regulă.

Puritatea sentimentelor de iubire este uşor de observat în multe poeme. Iubitul, deşi nu este numit clar, îi cuprinde gândurile în fiecare clipă şi lui îi sunt dedicate câteva poeme deosebit de fumoase din care amintesc următoarele două 

Cuvinte nerostite/ între noi /crizantemele

Primii struguri/câteva minute în plus/ împreună

Alteori, despărțirea de persoana iubită îi sugerează  că poate nu va mai întâlni iubirea, că de acum timpul ei s-a dus, va deveni poate bătrână și singură:

O despărțire/echinocțiul de toamnă / tot mai aproape

Uneori  sărbătoarea dragostei (Dragobetele) o face să vadă dovezi de iubire peste tot în jurul ei:

De Dragobete/ trecerea de pietoni/ cu doi porumbei

Sensibilitatea sufletească deosebită a poetei se poate observa într-un poem în care în  mintea sa poate auzi  o muzică pe care alţii nu o aud:

Ţurţuri de gheaţă/ notele muzicale/ găsite-n minte

Nostalgia singurătăţii  apare în unele poeme însoţită de o uşoară melancolie:

Nimeni  acasă-/ frigul din octombrie/ printre albume

Fluturele stând/ ca un semn de carte/ pe un vers de poem

Amintirile sale sunt foarte bine redate:

Copilǎrie –/pe albumele foto/ urme de cireşe

Şi putem  exemplifica şi mai bine cu două poeme ce descriu amintirile despre bunica sa:

Aroma de nuci-/aranjând în vitrină/ vasul bunicii

Floare de cimbru-/ redescopăr parfumul/ bunicii mele

 Cartea mai conţine în final notele de lectură, lista cărţilor publicate, biografia autoarei şi o lista cu premii obţinute la diverse concursuri la care a participat.

Ar fi greu să facem o selecţie şi o clasificare a poemelor haiku din acest volum dintr-un  motiv foarte simplu:fiecare poem are o amprentă distinctă şi nu poate fi comparat cu celălalt, în fiecare poem poate exista un mod diferit de percepţie a naturii şi numai respectarea regulilor estetice, a spiritului haiku şi a puterii de sugetie,  ne dovedesc calitatea acestora. 

Citiţi, vă rog, poemele din acest volum! Ceea ce iese în evidenţă după citirea lor este că avem în faţă o poetă cu talent autentic, cu o maturitate şi o sensibilitate deosebită care îi permit  să realizeze  poeme haiku de calitate.