Strecurînd timpul

Strecurînd timpul* este un titlu mai mult decît incitant. Mai ales pentru un volum de haiku. De cînd a apărut clepsidra, strecurarea timpului, omologat nisipului, nu mai este o metaforă ci o realitate tehnologică, în care importante pentru măsurare sînt calibrul deschiderii prin care are loc filtrarea, cantitatea şi granulaţia firelor de nisip.

Este însă evident că haiku-ul nu este interesat de măsurarea timpului şi strecurarea, în cazul lui, ar viza mai degrabă o separare a timpului-nisip de altceva ce poate fi reţinut ca mai rar, mai valoros şi mai durabil. Clepsidra nu mai e întoarsă odată ce pepita a rămas în sită după ce nisipul s-a scurs prin spălare.

Totuşi, timpul nu este granular ci mai degrabă fluid, el curge, picură, se prelinge. Nu ştim precis dacă strecurîndu-l ne putem alege cu ceva. El se prefiră ca apa printre degete, iar jocul acestei furişări printre degete rămîne încă şi de-a pururi fascinant. Lucian Blaga surprinde în Cîntec sub stele acest gen de joc în care timpul se prefiră printre degetele, care, fără a-l putea reţine prea mult în palme, îi simt şi îi savurează mîngîierea.

Cu alesături de aur
timpul curge prin albastru.
Jinduiesc la cîte-un astru
răsărit ca o ispită
peste-amurgul meu de-o clipă,
peste basmul în risipă.

Curge timpul prin înalturi
astru poartă lîngă astru,
răzbunîndu-mă-n albastru.
Visul, aur prins în palme
ca nisipurile-n ape,
ca nisipurile-n ape
trebuie să-l las să-mi scape.

*

Halda de steril

        La o primă aruncătură de privire, ceea ce impresionează în acest volum este mulţimea compunerilor care s-au strecurat claie peste grămadă în halda de steril: a trecut iarna - / miei, fluturi, albine, flori, / toate-s de-a valma. Se vede că strecurătoarea a fost decalibrată şi n-a reuşit să păstreze deasupra pepitele în care să strălucească exigenţele autorului. Le-a scăpat la loc, odată cu nisipul şi apa.

        Cele mai multe încercări sînt doar observaţii şi notaţii spontane, neprelucrate ulterior. Scrise pe fugă, simpliste în intenţii şi, de multe ori, stîngace în exprimare:

seceta verii - / că le-a fost luat râul / sălciile plâng

primul s-a topit / derdeluşul de pe deal - / ţinut doar la cald

frunzele strânse / de cald câinilor sărmani - / până ieri umbră

natură moartă - / în coş struguri şi mere / vinul şi cidrul

Altele sînt, în plus, şi declarativisme, sentinţe, deducţii care nu se susţin prin forţa concretă a  imaginilor :

vreau floarea pură / în cireşul înflorit- / poate la anul…

seară de Ajun - / aranjatul bradului / ne face copii

neaua mieilor / face ghioceii mai albi - / vine Paştele

Li se adaugă mici pastelurile siropoase:

în macul roşu / nemişcat un fluture - / soarbe lacrima

Dar şi cîte-o imagine excelentă care se iroseşte într-un poem ratat din cauză că, în partea a doua, îşi pierde consitenţa:

ia din cimitir / tina să-şi facă iar cuib - / gânduri ascunse

Ciclul vieţii şi al morţii prezent în prima imagine nu cuplează cu sintagma, mult prea confuză în context, aleasă pentru partea a doua. Prima imagine este o experienţă aproape identică cu aceea însemnată de Blaga în Orizont pierdut:  « unde lacrima cade-n ţărînă, / rîndunica mai ia si acum cîte-o gură de tină / să-şi facă sub streaşină casa », lucru care nu poate fi decît de dorit, în măsura în care există poeţi care au găsit fără să ştie de haiku imagini atît de potrivite pentru el. Imaginea din haiku este însă, aşa cum se vede lesne, mai concisă şi mai eliptică.

Precum şi poeme puse pe hîrtie în grabă fără a mai reveni asupra lor pentru a le cizela.

e un ger solemn -

fumul ce iese pe horn

a înţepenit

        Cu puţină atenţie, cele trei verbe ar fi putut fi eliminate fără nicio pierdere: ger solemn - / fumul ieşit pe horn / înţepenit.

Sclipiri de pepite

       

        Strecurînd mai atent producţiile îngrămădite în haldă poţi însă găsi şi pepite - poeme autentice şi valoroase, bine lucrate şi pline de sens. Aurul lămurit apare doar cînd au fost eliminate toate impurităţile. Cînd autorul a catadicsit să se dea de-o parte şi să lase să strălucească doar filigranul pur al imaginilor. Ce poate vorbi mai bine despre solidaritatea dintre cîine şi vînător decît imaginile din poemul de mai jos:

mereu alături –

lîngă sobă cismele

şi cîinele ud

Absenţa omului (şi, evident, a autorului obsedat de a se posta mereu în centrul fotografiei) dă rotunjime poemului. Este şi el undeva dar numai ca persoană care are grijă de foc. Fără menţionarea lui poemul este mai sobru şi mai discret, iar emoţia este mai obiectivă.

        La urma urmei, un poem haiku ar trebui să dea impresia de spontaneitate, obiectivitate şi impersonalitate, trăsături cu care ne gratulează chiar natura cînd este lăsată să se spovedească: frunzele ce cad / s-au lipit de paletă - / tablou nesemnat. În fond, natura oferă suficiente asemenea tablouri care nu trebuie decît notate cu acurateţe şi discreţie:

ploaie de vară -

pe pânza paingului

prinşi doar câţiva stropi

Este un cadru care surprinde nu atît (sau nu numai) faptul ca atare cît caracterul său trecător de aversă estivală. Atmosfera efemeră şi blîndeţea unei scurte ploi de vară. Pornită şi oprită din senin. Şi urmele fragile ei care se vor evapora curînd.

        În imaginile următorului poem sînt evocate două gesturi simetrice. Simetrice, deşi diferite ca intenţionalitate: luntraşul este obosit şi absorbit de visele sale, salcia pare doar curioasă sau poate ocrotitoare. Aşa aplecaţi par însă să împărtăşească aceeaşi taină. Poate că luntraşul se visează salcie care contemplă luna şi salcia luntraş... 

luntraş moţăind –

salcia se apleacă

deasupra lunii

        Cînd poemul e bine lucrat, el revelează tensiunea unui paradox şi poate face apel la o expresie consacrată şi la un joc de cuvinte care să-i dea vioiciune. Clopotele, cu bătaia lor rară şi puternică, par, în poemul ce urmează, doar un catalizator care limpezeşte liniştea, o pune în ordine, o aşează.

cînd bat clopotele

se trezeşte liniştea –

să se aşeze

        Aluziile sînt suficiente unui poem autentic. Doar cuvîntul Ajun şi circumstanţele menţionate sînt suficiente pentru a reface atmosfera Naşterii Sfinte, care e trecută cu discreţie sub tăcere. Economia de mijloace face ca emoţia să fie mai puternică şi mai reţinută. Sobrietatea formulării este evocării sacrului.

Seară de Ajun -

în iesle fânu-i proaspăt

şi aburu-i cald

        Ce poate fi mai potrivit pentru şirul de vehicule oprit la barieră decît pilda nepăsătoare şi ritmul mulcom al melcului. La barieră înveţi să te rupi din vertijul vitezei şi să auzi cum înaintează şenila melcului.

Opriţi la semnal -

până ce vine trenul

trece doar melcul

        Cu puţină imaginaţie, un haiku poate însă să surprindă şi fapte verosimile atunci cînd vrei să ilustrezi un sens. Prospeţimea unui ţîrîit de greier poate anula pînă şi lucrătura păianjenului. Cu consimţirea lui binevoitoare.

paingul îşi ia

plasa pusă în uşă –

un greiere-n prag

        În aceeaşi manieră, candoarea copilăriei poate depăşi orice frustrări. Gustul multor lucruri ţine doar de investiţia sufletească pe care eşti dispus s-o faci în ele.

Copilul sărman

desprinzând un ţurţure –

gust de acadea

Nu fac oare la fel şi ghioceii din poemul ce urmează:

clopote mute -

cu şoapte ghioceii

topesc zăpada

Este aici şi o metaforă, şi o personificare, dar sensul poemului se nutreşte din ele.

*

        Coperta şi ilustraţiile cărţii sînt realizate de Mihaela Brumar. Desenele abia schiţate din atingerea delicată a pensulei se potrivesc cu sugestia surdinizată a haiku-ului.

_______

*Stecurînd timpul, Radu Ilie Ignătescu, Editura Pim, Iaşi, 2011

Poeme scrise cu igliţa

        Clipa de umbră*, invocată în titlul volumului, este şi aceea care bîntuie încă prin bună parte din poemele autoarei înainte de momentul de iluminare care o va face să renunţe definitiv la micropoeme sau să le exileze într-un alt volum, diferit de acela de haiku. Mulţi dintre cei care se apropie de haiku nu pot să se dezbare de anumite atitudini caracteristice poeziei occidentale. Unii nici nu vor s-o facă şi, pînă se hotărăsc dacă să accepte sau nu să se supună unei scriituri mult mai austere (cazul ultim fiind de obicei renunţarea la această poezie), declară ritos şi sfidînd exigenţele noului gen că scriu aşa cum simt. Şovăiala există şi în volumul Iuliei Ralia Raclaru. Chiar primul poem al volumului trădează echivocul acestei nehotărîri.

Norii vorbesc?

peste iarba cîmpului

umbre de cocori

Alături de o imagine autentică, firească pentru haiku, apare o întrebare retorică, improprie genului, care, pe lîngă faptul că personifică inutil norii, denotă că autoarea se mai alintă într-un declarativism mascat şi nu lasă lucrurile să vorbească singure (desigur, fără cuvinte), rezumîndu-se să le asculte şi să le evoce celor ce sînt şi ei dispuşi s-o facă.

        Şi prezenţa eului în prea multe poeme – caut aroma, ascult c-un fior, privirea-mi lunecă, văd gîndurile trecînd, împart zîmbete, privim stejari - este o reminiscenţă a lirismului occidental care contravine discreţiei aproape impersonale a poeziei de factură  niponă. Iar cuvintele abstracte precum cuminţenia, sublimarea, metafore ca vârful gândului, suflarea zânei, mărturisirea emoţiei din iar inima bate, regrete de ieri, inima rătăcită contravin şi ele pe de-o parte concreteţei care se adresează simţurilor, pe de altă parte surdinei şi reticenţei în mărturisirea emoţiei care trebuie să fie prezentă într-un corelat obiectiv şi concret al ei (un obiect, o scenă) şi nicidecum în text.

        Cînd imaginile nu mai implică în niciun fel prezenţa sau amestecul eului şi sînt evitate clişeele subiective ale lirismului occidental, poemul se umple miraculos de spiritul obiectiv al haiku-ului.

Sub luna nouă –

de streaşina casei

vîntul se-ascute

Clarul de lună face mai acută senzaţia de frig pe care ne-o transmite, aproape vizual, vîntul. Iar cuvintele  vîntul se-ascute nu trimit doar la simpla înteţire a vîntului ci şi la locul unde, în mod concret, simţim auditiv acest lucru, ceea ce pare isprava unei fiinţe fabuloase frecîndu-şi spinarea de streaşină.

                                                              

Boabe mari albe

legănate pe corzi –

cântec în templu

        Două imagini, una vizuală şi una auditivă, sînt suficiente pentru a comunica o stare de reverie, de contemplare şi de identificare cu locul şi momentul evocat. Emoţia este toată în această legănare care ţine isonul cîntecului din templu.

Ultime raze -

umbra căruţaşului

trece peste noi

Epurarea de intruziuni parazitare lasă lucrurile să mărturisească mai mult decît ar putea spune o mie de cuvinte. O umbră, imensă în acel moment tîrziu al zilei, atinge pe cei care o receptează cu o neaşteptată înfiorare. Noi este ambiguu, poate fi cuplul sau, extrapolînd, noi toţi – oamenii. Scena pare să spună ceva despre destinul nostru. Să fie căruţaşul un Charon travestit?

Firimitura

pentru porumbul stingher –

suflet pereche

Chiar şi clişeul tocit al sufletului pereche este recuperat şi reabilitat în contextul unui poem bine făcut. Empatia şi solidaritatea cu o fiinţă, pe moment la fel de singură, dă o adîncime nebănuită sintagmei. Iar primul cuvînt al poemului – firimitura – devine o emblemă a puterii nemăsurate a unui neînsemnat şi umil haiku.

        Imaginile poemului de mai jos sînt divergente. Dar cititorului nu-i va fi greu să le găsească înrudirea. Două lucruri resimţite în impactul lor efectiv şi perceptibil interferează undeva în aura lor simbolică. Şi în această aură se regăseşte, nenumită, o teamă, o îngrijorare, presentimentul că s-ar putea întîmpla ceva rău.

Casa bunicii –

atât de aproape

o stea căzătoare

        Deşi în acest volum poemul este într-o variantă mai slabă şi mai şovăielnică, închei cu poemul care a cîştigat premiul anual al revistei RO KU în 2010 şi cu comentariul de care el s-a bucurat cu acel prilej:

dantelă veche –

doar promoroaca-i mai ştie

meşteşugul

        Un poem simplu care joacă totul pe muchia subţire dintre metaforă şi realitate. Cum poţi comunica mai direct regretul infinit pentru o îndeletnicire care a pierit odată cu lumea altor vremuri? Apropierea dintre luxurianţa fantastică a chiciurii şi lucrul migălos cu igliţa al femeilor de altădată spune însă mult mai multe: dantela pe care ele o împleteau era de fapt armătura magică a unei lumi care, deşi pierită, mai dăinuie, pentru cine priveşte cu ochiul din frunte, în ochiurile ei, poate uşor patinate.

        Extazul pe care îl simţim cu toţii în faţa amplorii chiciurei este astfel deturnat de poem spre nostalgia faţă de lumea efemeră care a pierit fără a mai avea vreodată şansa de a croşeta, în complicitate cu gerul, toată dantelăria, e adevărat, simbolic la fel de trecătoare, a promoroacei.

* În clipa de umbră, haiku şi micropoeme, Iulia Ralia Raclaru, Editura Pim, Iaşi, 2011.

„Zi de chenzină”, o antologie română de senryu

În această vară a apărut antologia de senryu intitulată „Zi de chenzină”. Este o ediţie bilingvă româno-engleză. Selecţia şi coordonarea lucrării au fost făcute de domnul Valentin Nicoliţov, preşedintele Societăţii Române de Haiku.

Lucrarea a apărut la Editura Societăţii Scriitorilor Români, Bucureşti. În ea sunt antologaţi 64 de poeţi români, are 186 de pagini şi 393 de poeme. Autorii sunt publicaţi cu unul până la 17 poeme.

 Cartea conţine precizări referitoare la poemul de sorginte japoneză, asemănări şi deosebiri în legătură cu haiku-ul, păreri exprimate de autorul antologiei, Valentin Nicoliţov, şi Michael Dylan Welch, editor şi publicist american.

Lucrarea are un capitol care oferă câteva date biografice ale unor autori, în limbile română şi engleză.

Am ales câteva senryuri din carte, pentru exemplificare.

Câmpul mi-a cusut

un nasture la haină –

ciulinul hoinar

Ion Acsan

Pe soclul Lupoaicei –

tolăniţi la soare

doi maidanezi

Maria Adam

Crezând că e o şuviţă –

încerc să îndepărtez

un rid

Astrid Andreescu

Turn părăsit –

întind pasul grăbit

cine mai ştie

Titus Andronic

Te-am iubit, Eva,

nu am avut încotro –

erai unică

Constantin Ardeleanu

Pe sub zorele

mai iute decât pisica

ghemul bunicii

Cornelia Atanasiu

Sunt tare bolnav –

voi lua medicamente

să mor sănătos

Jules Cohn Botea

Polei peste tot –

pân’ la biserică bat

zeci de mătănii

Cezar F. Ciobîcă

De ziua cărţii –

trei lacăte pe uşa

bibliotecii

Şerban Codrin

În camera mea

între cărţi doar eu şi praful –

seară de iarnă

Marius Chelaru

Neavând lapte,

băieţelul învaţă

arta ceaiului

Iulian Dămăcuş

În vin n-a găsit

adevărul – îl caută

astăzi în votcă

Ion Diviza

Cu rucsacu-n spate

şi-n primăvara asta –

bogat ca melcul

Dan Doman

Îmi tai cocoşul :

a refuzat să treacă

la ora de vară

Petru-Ioan Gârda

Infanteristul

venit în permisie –

ea, goală puşcă

Florin Grigoriu

Obraji de jună –

sub stratul de pudră

aceeaşi bătrână

Florica Iacob

Poet pe soclu –

împrejurul capului

zboară sticleţii

Vali Iancu

Prieteni de mici –

ea s-a făcut mare

şi el marinar

Ioan Marinescu-Puiu

Criză globală –

chiar şi găinile fac

ouăle mai mici

Manuela Miga

Bunicul îşi pune

ochelarii să vadă

nepotul nou născut

Vasile Moldovan

Bătrânul strânge

săculeţul de loto –

un număr lipseşte

Cristina-Monica Moldoveanu

Vine Anul Nou…

de-acum bem şampania

în pijamale

Valentin Nicoliţov

Cu soacra prin munţi –

o fac atentă: uite,

altă viperă

Dan Viorel Norea

Mă opresc în loc –

am uitat un haiku

înainte de a-l scrie

Radu Patrichi

La geam bunicul

tunând şi fulgerând –

pană de curent

Virginia Popescu

Şatră de nomazi –

în plopii din poiană

colonie de ciori

Paula Romanescu

Treceri la nivel –

crucea Sfântului Andrei

plus alte opt cruci

Ion Roşioru

Revoluţionari –

ce puţini am fost atunci

şi ce mulţi am mai rămas

Dumitru Roşu

Plânset de copil –

câinele îi aduce

un osişor

Ana Ruse

O puică trage

de moţul curcanului –

a dracu’ râmă!

Vasile Smărăndescu

Chefuiesc în trei –

doi beţivani şi omul

de zăpadă

Vasile Spinei

Între noi doi

un zid chinezesc:

părinţii tăi

Constantin Stroe

Cerul albastru –

nori de praf ies din preşul

vecinei mele

Maria Tirenescu

Vagabonzi –

lângă tomberon om şi câine

se ling pe buze

Marian Nicolae Tomi

Prăjituri de casă

cumpărate iarăşi

din cofetărie

Ştefan Gh. Teodoru

Ţăranul modern

cară bălegar la câmp

vorbind la mobil

Ion Untaru

La uşa grajdului

două vaci privind candid

Mercedesul

Florin Vasiliu