Poeţi români în Antologia japoneză de haiku Meguro

Antologia menţionată mai sus este una bilingvă ( engleză- japoneză ), alcătuită din haiku-uri ale unor poeţi din USA, India, Austria, Bulgaria, Canada, Suedia, Croaţia, România. Am analizat doar micropoemele romaneşti şi le-am prezentat într-o ordine absolut întâmplătoare.

Un haiku pe tema singurătăţii evidenţiază spaţiul interior al camerei, izolat de uşă ( simbol al transcendenţei ). Dincolo de ea, începe macrocosmosul cu enigmele lui, în care vântul personificat şovăie la intrarea în casă: '' Nimeni la uşă-/ numai vântul / nehotărât '' ( Alexandra Flora Munteanu ). În compania unei feline, poeta se fardează în faţa unei oglinzi, obiect care simbolizează, în sens barbian, o dramă de conştiinţă. Pisica, atentă la fiecare mişcare, vine din lumea superstiţiilor şi încearcă să tălmăcească, în felul ei, misterioasele imagini din oglindă :''Fardându-mă la oglindă-/ pisica veghează / fiecare mişcare'' ( Oana Patrichi ). Un alt haiku înfăţişează un aspect din universul uranic, rezumând totul într-o secundă ; barza, element al teluricului, traversează luna proiectată în apă, în zbor descendent :'' Doar într-o clipă / barza în zbor planat / traversează luna ''( Dan Florică).

Poetul, îngândurat, contemplă apa din bazinul descoperit, replică la întinderea celestă. Aici universul acvatic este limitat, sub semnul artificialului şi aminteşte indirect de mitul lui Narcis. Nu adorarea chipului contează, cât încercarea de autocunoaştere, întreruptă de căderea gingaşă a petalelor în apă: '' Bazin descoperit-/o petală sparge iar şi iar/ oglinda apei '' ( Valentin Nicoliţov ).

Alţi poeţi sunt prezenţi în antologie cu câte trei-patru haiku-uri, între care şi Sonia Coman. Un univers floral, în care graţia şi prospeţimea dau note de armonie, este atât de fascinant încât simţul tactil rămâne în continuare deconectat. Poeta ezită să atingă nu numai aspectul material al florilor suave, dar şi universul reflexiv ( umbra ), prelungire a spaţiului concret: ''Flori proaspete-/ mâinile ezită / să le atingă umbra.'' Un alt micropoem are mai mult valoare decorativă, insistând asupra armoniei unui spaţiu geografic şi social, un punct de frontieră, luminat de-o parte şi de alta de floarea soarelui. Desigur, contemplatoarea a poetizat prin prisma cultului solar având revelaţia integrării în Marele Cosmos. Frontiera rămâne în acest caz un element al terestrităţii: '' Punct de frontieră- / de-o parte şi de alta / floarea soarelui.'' Universul modern al haiku-ului este reprezentat de data aceasta de trenul de noapte, simbol al trecerii timpului, valorificat la cote înalte de Marin Sorescu. Odată cu traversarea fluviului, spre lumea de dincolo, oamenii obosiţi se cufundă în visare : '' Tren de noapte -/ sute de vise / traversează fluviul .''

Altădată este vizat însuşi actul de creaţie, în semiîntuneric, unde se poate medita profund. Opoziţia lumină- întuneric favorizează existenţa unui univers reflexiv ( umbrele ), în planul creaţiei, reliefând antiteza alb- negru în pagina nescrisă. Actul artistic a avut întotdeauna note de mister : ''Lumină estompată-/ umbrele umplu/ pagina nescrisă.''

Nu întâmplător, Laura Văceanu aduce în prim-plan câteva elemente de pastel marin, la amiază, când soarele scoate în evidenţă deplina claritate a lucrurilor. Dar civilizaţia modernă este potrivnică şi la mal nu mai ajung sticle cu mesaje SOS : '' Amiază pe plajă -/ un val aduce pe ţărm / o sticlă de bere goală.'' Într-un haiku se apelează la pictural, înfăţişând albul păstos al ceţii şi un cadru acvatic, în care o barcă traversează umbra copacului. Peisajul se compune din ritmuri domoale provocate de apă şi barcă- simboluri ale feminităţii, în psihanaliză. Aşadar, obiectele lumii reale ( barca ) intersectează răsfrângerea acestora ( copacul ), în oglinda apei ( conştiinţa umană) : '' Ceaţă lăptoasă -/ o barcă traversează / umbra copacului.'' În mod gradual, cantitatea de apă se împuţinează de la un haiku la altul: mare, lac, izvoare. Poeta alcătuieşte în grabă, în culori cenuşii, o stampă a universului dezolant, cu un grup statuar feminin aducând apa cu ulcioarele, mişcându-se greoi, de parcă ar veni din preistorie, în timp ce seceta lasă urme adânci. În atmosfera sumbră s-a dezlănţuit forţa eoliană :'' Valea seacă-/ femei cu urcioare / în vântul aspru.''

Primul micropoem din grupajul lui Vasile Moldovan este o carte de vizită, cu o cromatică aparte, un alb excesiv care ţine loc de mesaj. E o construcţie poematică, bazată pe analogia ninsoare-păr, cu sugestii temporale, până la invazia de alb şi constatarea, uşor ironică, din final : '' Prima ninsoare-/ totul în jur este alb/până şi părul meu''. Într-un alt haiku, poetul îşi asumă rolul unui chiromant, care încearcă să desluşească destinul în palmă. Comunicarea iniţială este suprimată, în mod brutal,când magicianul constată lipsa de finalitate a unor repere ( linia vieţii ) : '' Citind în palmă.../linia vieţii / nu duce nicăieri.''Altădată, micropoemul dezvăluie un zbor cosmic, fără escală, de la un cer la altul. Este o ascensiune imaginară, simbolică, în spaţiul uranian, a celor o mie de cocori, în care îşi pun mari speranţe, oamenii aflaţi în situaţii limită : '' Zbor fără escală-/ de la un cer la altul, / o mie de cocori.'' Ultimul haiku debutează cu un grup nominal, care sugerează splendoare, bogăţie, nesfârşire ( nisipuri de aur ), aflat în antiteză cu atmosfera deprimantă a toamnei bacoviene. Vântul personificat cântă folosind de data aceasta instrumente muzicale improvizate : scoicile goale. Un vuiet prelung contrastează cu frumuseţea nisipurilor : '' Nisipurile de aur-/ vântul toamnei cântă / în scoicile goale.''

Haiku, antologie bilingvă engleză-japoneză, Meguro International Haiku Circle, Tokyo, 2009.

George Bădărăubadarau.george921@gmail.com

"AŞTEPTÂND ÎN LINIŞTE" DE ION CODRESCU

Cartea intitulată „Aşteptând în linişte" (Waiting in Silence / Wachten in stilte) s-a născut, ca idee, la începutul lui 2009, atunci când Ion Codrescu a primit invitaţia, de la editura olandeză Schrijverke din Hertogenbosch, de a publica o carte cu poeme. Acesta a trimis editurii, în toamna anului trecut un manuscris cu toate poemele nepublicate, din care au fost alese aproape o sută. La scurt timp cartea a şi fost publicată, în ediţie bilingvă, engleză şi olandeză. Versiunea în engleză aparţine autorului, iar traducerea în limba olandeză a fost realizată de poetul Max Verhart.

Este structurată pe tema căutării liniştii, în realitatea secolului XXI, când falsele valori, zgomotul, dorinţa de îmbogăţire imediată sau crizele spirituale, şi chiar cele financiare nu ne mai permit răgazul de a ne aduna gândurile.

Poemele incluse în această carte invită cititorul la meditaţie, la căutarea liniştii interioare, la descoperirea frumuseţii ascunse din natură şi „la aprecierea acelor clipe care ne duc cu gândul mai mult la a exista în simplitate, decât la a trăi prin a poseda cât mai multe".

„Aşteptând în linişte" s-a bucurat de condiţii grafice de excepţie şi apare ca un volum de bibliofilie, datorită aspectului deosebit de atractiv creat de editori. La acest rezultat a contribuit şi autorul, cu cinci ilustraţii şi cu o caligrafie realizate chiar de el, în tehnica tuşului.

Pe supracoperta color se poate citi următorul text în limba engleză şi în limba olandeză: „Ion Codrescu - născut în 1951, în Cobadin, România - a publicat zece cărţi. Creaţia sa a fost premiată în Japonia, Statele Unite ale Americii, Croaţia, Marea Britanie, Serbia şi Muntenegru, Bulgaria şi România. Ca artist, a ilustrat mai mult de o sută de cărţi şi reviste, iar lucrările sale de grafică se află în colecţii particulare şi de stat din multe ţări. Este fondatorul Societăţii de Haiku din Constanţa şi al revistelor internaţionale de poezie haiku Albatros şi Hermitage”.

De asemenea, trebuie specificat că, anul trecut, la invitaţia poetei americane Carole MacRury, Ion Codrescu a realizat ilustraţia volumului de versuri „În compania ciorilor. Haiku şi tanka, între flux şi reflux“.

Volumul semnat de Ion Codrescu, „Aşteptând în linişte”, poate fi achiziţionat de toţi iubitorii de poezie din lumea întreagă, fiind distribuit atât în Olanda, cât şi în Statele Unite ale Americii, prin Editura „Red Moon Press”, utilizând website-ul: http://www.redmoonpress.com/catalog/ sau direct de la editura din Olanda, prin domnul Max Verhart (adresa de contact: max@verhart.org ) si din S.U.A. prin domnul Jim Kacian de la RED MOON PRESS , (adresa de contact: jim.kacian@comcast.net ).

Surse:

http://www.ziuaconstanta.ro/rubrici/cultura/asteptand-in-liniste-cartea-lui-ion-codrescu-publicata-in-olanda-80444.html
http://www.telegrafonline.ro/1263333600/articol/108623/poemele_lui_ion_codrescu_publicate_in_olanda.html
http://www.cugetliber.ro/1263333600/articol/54642/o-carte-de-prof-ion-codrescu-publicata-in-olanda/

PREMIILE FILIALEI "DOBROGEA" A UNIUNII SCRIITORILOR DIN ROMANIA PENTRU ANII 2008 SI 2009

“Imagine si text in haiga”,de Ion Codrescu, aparuta la editura Herald a fost desemnata in urma cu o luna Cartea de eseu a anului 2008 la Uniunea Scriitorilor din Romania, filiala Dobrogea de catre un juriu prezidat de criticul literar Nicolae Rotund.

Iata, cuprinsul acestei valoroase lucrari care vorbeste de la sine si incita la lectura:

Cuvant introductiv /7
Multumiri / 12
Argument / 15

Capitolul I

Haiga - arta care uneste pictura, poezia si caligrafia / 19
Context istoric / 21
Precizari terminologice / 23
Radacini spirituale si influente / 25
Shintoismul, confucianismul si budismul / 26
Nanga - pictura literatilor din epoca Edo / 28
Ceremonia ceaiului si ikebana / 30
Zenga - pictura calugarilor zen / 33

Capitolul II

Instrumente si materiale / 41
Pensula / 43
Tusul / 45
Piatra de tus / 48
Hartia / 50
Sigiliul / 53
Alte materiale, instrumente si accesorii / 57

Capitolul III

Imagine si text in haiga / 61
Textul / 64
Textul-poem / 64
Caligrafia textului / 71
Textul pictat sau pictura textului / 77
Imaginea / 83
Relatia imagine-text in haiga / 83
Imaginea - ilustrare directa a poemului haiku / 86
Imaginea - interpretare a poemului haiku / 90
Imaginea - juxtapunere dinamica a poemului haiku / 94

Capitolul IV

Principii ale spatiului pictural in haiga / 101
Yohaku sau spatiul gol / 103
Principiul sugerarii / 107
Raportul elaborat-spontan in haiga / 112
Consonanta imagine-text / 116

Capitolul V

Arta haiga in Japonia / 121
Perioada de inceput - secolul al XVII-lea / 123
Secolul al XVIII-lea si prima jumatate a secolului al XIX-lea / 136

Capitolul VI

Arta haiga in Occident / 191
Pictura haiga in Occident - expozitii si publicatii / 193
Haiga - o seductie mentala, vizuala si emotionala / 202
Creatori de haiga din S.U.A., Australia, Franta si Romania / 205

Capitolul VII

Haiga - o experienta personala in plan estetic si didactic / 261
Spiritul picturii haiga / 266
Atelier de haiga / 279
Concluzii / 291
Note biografice ale artistilor / 296
Glosar / 316
Summary / 331
Indice de nume / 335
Bibliografie / 340

"IMAGINE SI TEXT ÎN HAIGA " DE ION CODRESCU

(cu clic pe fiecare imagine o puteţi vedea în mărimea originală)

În anul 2008, la Editura Herald, Bucureşti a apărut cartea domnului Ion Codrescu, IMAGINE ŞI TEXT ÎN HAIGA.

Ion Codrescu a absolvit Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din Bucureşti, Facultatea de Desen şi Facultatea de Arte Plastice , specializarea muzeologie.

În 1995, devine membru al Uniunii Scriitorilor din România. În 2007, a obţiut titlul de doctor în arte vizuale la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti.

„IMAGINE ŞI TEXT ÎN HAIGA încununează pasiunea lui Ion Codrescu pentru cultura japoneză, pentru haiga şi haiku, pasiune susţinută de un efort intelectual exemplar pentru documentarea la sursă, pentru pătrunderea în universul filosofic şi estetic al unei specii de graniţă, situată între pictură şi poezie, cu consecinţe remarcabile în opera personală şi în cultivarea artei autentice pentru sine şi pentru cei din preajma sa, elevi, studenţi, pictori şi poeţi.

Originalitatea acestui studiu rezultă din faptul că este prima abordare europeană a temei şi a patra în lume, fapt care obligă la selecţionarea informaţiei de prim ordin, la comparaţii susţinute cu argumente convingătoare, la asocieri neaşteptate, clasificări şi analize profunde , care vor deveni elemente de referinţă în abordările ulterioare ale acestei teme” (prof.univ.dr. Olga Duţu).

Tema lucrării abordează relaţiile care se stabilesc între imagine şi text în pictura haiga. După ce se prezintă contextul istoric, terminologia specifică, materialele şi instrumentele tradiţionale, rădăcinile spirituale şi influenţele care au determinat apariţia ţi configuraţia pe scena artei a picturii haiga, se analizează relaţiile care se stabilesc între imagine şi text în această unică formă de artă. Investigaţia abordează semnificaţiile imaginii din haiga sub aspectele relaţionării, conectării semnului iconic cu cel lingvistic. Textul din pictura haiga este studiat din mai multe puncte de vedere: textul-poem, textul-caligrafie, textul-element component al compoziţiei plastice şi textul- pictură.

În cuvântul itroductiv, Constantin Aslam spune printre altele:

„ ...Imagine şi text în haiga este o carte ce aparţine domeniului esteticii comparate, în măsura în care autorul compară sensibilitatea artistică orientală cu sensibilitatea artistică occidentală plecând de la două forme universale de expresie, imagine şi text, elemente prin care fiinţa omenească îşi exteriorizează tainicele trăiri ale vieţii lăuntrice. În această privinţă, echilibrul, profunzimea, erudiţia şi fineţea observaţiilor autorului au, în ordine metodologică, o valoare exemplară, întrucât configuraţiile binomului imagine-text sunt urmărite evolutiv în intimităţile culturale şi de sensibilitate specifice atât lumii orientale cât şi celei occidentale. Lucrarea „Zbor de legătură” ilustrează, în mod evident, ideea de topire, de transformare sau metamorfozare a semnelor lingvistice în semne iconice. Această idee nu este nouă atât în spaţiul oriental, cât şi în spaţiul occidental. Istoria culturii şi a civilizaţiilor ne oferă o serie infinită de exemplare în care anumite semne lingvistice au căpătat valoare iconică şi o mulţime de elemente iconice conţin semnificaţii ale unui text. Este suficient să ne gândim la scrierea chineză şi egipteană, la semnele zodiacale, la blazoane, la scrierea arabă inclusă pe diferite obiecte şi pe ziduri, la inscripţiile votive din spaţiul ortodox, la sigiliile artiştilor din China şi Japonia, iar, în perioada modernă şi contemporană, la emblemele, la siglele unor companii, fabrici, edituri, universităţi, canale de televiziune sau la simbolurile utilizate în circulaţie, în programele soft pentru computer şi la aparatele electocasnice”.

În această carte Ion Codrescu se vădeşte un maestru desăvârşit, în măsura în care lectura pe care ne-o propune este adresată deopotrivă minţii şi sensibilităţii, trăirii. Cititorul se va convinge de acest lucru pe măsură ce va înainta în lectura cărţii şi va trăi emoţii estetice similare contemplării unui obiect artistic. Căci, Imagine şi text în haiga este ea însăşi o operă de artă ce transmite un mesaj clar şi fără echivoc pentru cine este interesat să facă o călătorie către sine: nimeni nu poate explora arta orientală, pictura haiga în speţă, dacă nu o trăieşte şi nu o practică.

Prin urmare, cine doreşte să întreprindă o călătorie către sine, alegând drumul artei, poate fi ajutat de cartea lui Ion Codrescu pentru că, ne-o spune Montaigne, cartea este cea mai bună provizie pentru călătoria omenească.

( Text preluat din Cuvânt introductiv – Imagine şi text în haiga de Ion Codrescu)

O mie de cocori - Antologie de poezie haiku

La Iaşi, în cadrul Festivalului Internaţional Origami Peace Tree s-a desfăşurat Concursul International de Haiku, 93 participanţi din 32 de ţări : SUA, Croaţia, Brazilia, Canada, Argentina, Franţa, Noua Zeelandă, Australia, Belgia, Bosnia-Herzegovina, Germania, Japonia, Marea Britanie, Serbia, Spania, Suedia, Trinidad- Tobago, Austria, Bulgaria, Elveţia, Finlanda, India, Irlanda, Italia, Mexic, Nigeria, Polonia, Portugalia, Republica Cosovo, Ungaria, Vietnam şi România. Comitetul de organizare a fost condus de Viorica Dobre, director Liceul '' Miron Costin '', Iaşi.
Răsfoiesc, încet, cu interes această antologie, apreciată de mulţi specialişti, coordonator Eduard Ţară. La o răscruce, aflăm dintr-un haiku, se află un semn sacru ( troiţa ) şi în spaţiul sacralizat cad flori de cireş, simbol al graţiei, al inocenţei, al ornamentalului. Asociind cele două elemente, poeta are acum revelaţia unui ritual religios, pur, exprimat metaforic sub forma unui canon: '' mătănii albe-/ floare de cireş căzând /peste troiţă'' ( Simona Dobrescu- Crăciun ). Într-un alt haiku apare sentimentul zădărniciei, pe tema fortuna labilis, nimicnicia, perisabilul. Viaţa este iluzorie, redusă la '' castele de nisip '', gata să se năruie, să fie spulberate de vânt. Nimic durabil, într-un cadru răscolit de stihii şi de convulsii sociale : '' castele de nisip-/ vântul prea aspru/ urme nicăieri'' ( Anastasia Dumitru ).
Continuând această temă a nimicului, un poet configurează dimensiunea ontologică, se autodefineşte, face trimitere la comuniunea cu natura. Pe un ton domol, acesta mărturiseşte integrarea în cosmos, relaţia de armonie cu natura, folosind cuvinte care demonstrează implicarea eului liric : '' Sunt doar un om / trăiesc în armonie/ cu natura '' ( Daniel Lăcătuş ). Tot despre armonie, aflăm câte ceva dintr-un haiku autumnal, cu personaje la fontainiene, care convieţuiesc într-o pace deplină. Micropoemul debutează cu o interogaţie retorică, referitoare la lungimea unităţii temporale. Dar, sintagma rămâne suspendată şi în golul semantic se conturează o furnică în compania unui greiere : '' Toamna prea lungă ? / Furnică şi greiere / În armonie... ( Amalia Voicu ).
Cocorii origami fascinează prin gingăşia lor dar şi printr-o simbolistică profundă, legată de speranţă. La fel ca altădată, în satul patriarhal, bătrânii se întâlnesc să-şi pună la un loc înţelepciunea şi intră în jocul nevinovat al cocorilor origami. Ultimele lor speranţe au un substrat ludic, nesigur, fac şi desfac zburătoare artificiale, fără încetare : '' Întâlnirea bătrânilor ;/ încă făcând şi desfăcând / cocori origami '' ( Oana Aurora Posnaieş ). Unii autori se întorc în epoca de aur a haiku-ului, unde fiecare obiect din natură este legat prin semnificaţie de universul poetic al lui Basho. Ba mai mult . Prin multiplicare fiinţele şi lucrurile au o rezonanţă deosebită, trimit la arhetipuri, amintind de origine. De aceea , broscuţa de altădată a devenit un cor de broaşte, iar mediul acvatic s-a personalizat după numele regelui haiku-ului : '' Concert festiv / coruri reunite de broaşte / în iazul lui Basho '' ( Adina Enăchescu ).
Un alt obiect sacralizează locul ( iconostasul ) în care se află o vietate miniaturală ( buburuza ) înzestrată cu calităţi profetice. Ea îşi orientează zborul după linia destinului fiecăruia. Pe un fond pictural sacru, contemplatoarea identifică ultima buburuză şi caută o explicaţie, o consecinţă cu dulce naivitate :'' În iconostas / ultima buburuză-/ prinos de copil '' ( Ana Ruse ). Alte micropoeme înfăţişează universul astral în relaţie cu cel teluric. Mai întâi galaxiile fără capăt pe o pânză nocturnă, în opoziţie cu un felinar pâlpâind, dintr-un pepene. În spaţiul uranic, uneori constelaţiile au un caracter decorativ, iar în cel terestru, semantica este orientată spre cunoaştere : '' Stelele-n noapte -/Una mică pe pământ/ Dintr-un pepene ''( Mariana Tănase ). Altfel de stele se ivesc în lumea pământeană, pe baza unor analogii şi secvenţe metaforice. Imaginile vizuale scot în evidenţă atmosfera feerică dintr-o livadă , la rasărit , când florile scuturate se aseamănă cu o cădere meteorică. În timp ce risipa cosmică te înfioară până la sublim, în grădină florile cad pline de gingăşie, într-un ritm armonios, ca astrele purpurii : '' atâţia pruni / scuturând la răsărit-/ stele purpurii '' ( Monica Trif ).
În final, amintim de micropoemul unui senior al speciei literare în discuţie, Vasile Moldovan ( Premiul I ), care s-a impus prin simplitate, eleganţă şi mai ales prin mister, cocorii din haiku-ul său fiind doar auziţi. Aşadar, speranţa pentru unii nu se materializează vizual, ci doar auditiv, prin foşnetul aripilor, atunci când treapta senzorială este deteriorată. Micropoemul său sugerează speranţa unui orb : '' Ascultând zborul / celor o mie de cocori.../ un veteran orb '' ( Vasile Moldovan ).

O mie de cocori, coordonatorul antologiei Eduard Ţară, Editura Pim, Iaşi, 2009.

George Bădărău
badarau.george921@ gmail.com

SIMFONIA ANOTIMPURILOR

De ce o masã aranjatã profesionist de Revelion, undeva, într-un local sau chiar într-o sufragerie, nu te-ar duce cu gândul, dinspre vizual, la sugestia migraţiei şi concentrãrii sezoanelor din România într-un punct nodal, deodatã?... Aşa s-a fãcut cã scrierea lui Dumitru Ene-Zãrneşti, clarã, uşor anticalofilã, cu un titlu ce trimite, poate obligatoriu, spre ,,Anotimpurile’’ lui Antonio Lucio Vivaldi, şi-a câştigat dreptul la re-citire; la însemnare. Apãrutã în 2009, la Editura Ex Ponto, Constanţa, în variantã bilingvã, românã plus englezã, cartea poate fi receptatã primordial drept un concert al prezenţelor; în subsidiar, disecţia sau reconstrucţia peisajelor, practicate uzual de autor, sunt definitorii pentru texte. Ştim cã haibun-ul, adicã proza scurtã îmbogãţitã de mici poeme hokku, nu este nimic altceva, dupã înţelesul dat de Matsuo Bashõ, pãrintele acestui vechi gen literar nipon, decât drumul îngust pe care mergi spre tine însuţi. La fel, ne putem gândi cã este în esenţã întreaga operã (când e valoroasã) a cuiva; calea pe care (şi-)o deschide prin hãţişul semiotic dat poporului din care face parte. Iar pentru a o întrezãri, cât de cât, pe cea urmatã de militarul de carierã-jurist, în zona literaturii, cel mai sigur e sã-i prezentãm, cronologic, titlurile volumelor publicate anterior: ,,Bãtrâne Cronos, de-ai mai vrea’’ (versuri), Ed. Muntenia, Constanţa, 1993; ,,Clopote de lut’’ (versuri), Ed. Europolis, Constanţa, 1995; ,,Zefir nipon’’, Ed. Europolis, Constanţa, 1996; ,,Cocorul de pazã’’, Ed. Leda&Muntenia, Constanţa, 2000; ,,Albastrul mãrii’’, Ed. Ambasador, Târgu Mureş, 2001; ,,Fulguraţii lirice’’ (versuri), Ed. Ex Ponto, Constanţa, 2003; ,,Şarpele şi genţiana’’ (roman), Ed. Ex Ponto, Constanţa, 2007; ,,Gânduri haijine’’, Ed. Ex Ponto, Constanţa, 2007 şi ,,Sentinţã amânatã’’ (roman), Ed. Ex Ponto, Constanţa, 2008. Dupã cum se vede, un autor dedicat mai ales literaturii clasice de sorginte asiaticã, despre care mai ştim cã este unul din fondatorii Societãţii de Haiku din Constanţa, dar şi membru, din 2007, al Societãţii Scriitorilor Români. Haibun-ul este şi poate fi considerat, fãrã a se cãdea în oarece eroare, povestea unei epifanii. Grãitor in situ nu poate fi însã decât textul, aşa încât am ales, spre exemplificare, câteva fragmente din haibun-ul lui Dumitru Ene-Zãrneşti, intitulat eminescian ,,Copii fiind’’: Eram elev în clasele primare. Am plecat împreunã cu sora mea la oraş ca sã facem diverse cumpãraturi şi, în special, rechizite şcolare. Pentru a face banii necesari, trebuia sã vindem ceva, şi cum tata nu avea decât vin, ne-a umplut douã botiţe. Cam pe la unsprezece noaptea, cu botiţele în spate, am plecat spre oraş, gândind ca la ziuã sã fim acolo.(…) Desculţi fiind, abia mai suportam durerea degetelor picioarelor, când deşteptam din somn câte o piatrã din drum.(…) Mi-am adus aminte din ce ne povestea tata, cã, în vremurile trecute, aici bandiţii ieşeau în calea drumeţilor şi îi despuiau de tot ce aveau, uneori luându-le chiar viaţa. Uitându-ne în toate pãrţile, încercam sã nu facem cel mai mic zgomot. Auzeam freamãtul frunzelor de salcâm din marginea şoselei. Ne-am simţit mai în siguranţã când am ajuns mai aproape de oraş.(…) Aici, un grup de miliţieni şi civili opreau şi scotoceau în cãruţele ţãranilor. La marginea şoselei erau depozitate mai multe vase cu vin. Înainte nu se mai putea merge. Drumul era blocat.(…) Vigilenţi, miliţienii s-au luat dupã noi, fugãrindu-ne ca pe iepurii de câmp. Cu ultimile eforturi, fugeam cât puteam pentru a nu fi prinşi. La un moment dat, m-am împiedicat şi am cãzut cu faţa în ţãrâna unui şanţ. În timp ce surioara se chinuia sã mã ridice, un vlãjgan in civil m-a apucat de guler, mi-a tras o înjurãturã strajnicã de mamã şi ne-a luat botiţele, ultima noastrã speranţã de a face bani pentru caiete. M-am uitat la sora mea. Şiroaie de lacrimi îi brãzdau obrajii. Am început sã plâng cu sughiţuri. Nesomnul şi oboseala dispãruserã.(…) Am ajuns în fundul unei încãperi mari, unde erau depozitate mai multe vase cu vin. Am rugat pe un nene sã îmi dea botiţele. Acesta m-a privit lung, m-a îmbrâncit, m-a înjurat şi mi-a tras câteva picioare în fund, de-am zburat cãtre uşa pe care intrasem.(…) Obosiţi şi flãmânzi, ne-am aşezat pe treptele Palatului Comunal, în speranţa cã se va întâmpla o minune. Era în Joia Mare din Sãptãmâna Patimilor. Aproape cã se lãsase seara. Printre picãturile de ploaie ce se înteţeau din ce în ce, mirosul de pâine caldã venit dinspre brutãria din apropierea Palatului ne gâdila nãrile, mãrindu-ne şi mai mult foamea. Dar noi nu aveam bani nici pentru un covrig. Oboseala ne-a rãpus şi culcaţi spate în spate, am adormit pe o treaptã rece a scãrii.
Joia Patimilor -
Prin ploaie
miros de pâine caldã

Astfel se sfârşeşte textul propus lecturii Dvs., aşa cum de curând, chiar pe când scriam la acest material, am aflat (graţie Internet-ului) cã Dumitru Ene-Zãrneşti nu mai este. Ne-a pãrãsit pe 2 decembrie 2009, pentru o lume mai bunã. Mãrturisesc cã, fizic, nu ne întâlnisem decât de douã ori. Îl simţeam însã aproape mie; parcã mereu mã aducea cu gândul la termenul impus prima oarã de Johann Peter Eckermann, secretarul particular al lui Goethe: afinitãţi elective…Aşa cã acum, când ,,omul partidelor’’ bântuie peste tot şi luptã, se zbate, se combinã cu alţii, ca sã acapareze orice poate fi contabilizat fizic, am realizat: ultima carte a lui Dumitru Ene-Zãrneşti, ,,Simfonia anotimpurilor’’, devenitã parcã testament al acestuia, este şi cea prin care ne atrage atenţia asupra esenţei naturii, esenţei naturii umane.

02 ianuarie 2010

Antologia Romanian Kukai (2007-2009)

Antologia este prefaţată de două notiţe semnate de Corneliu Traian Atanasiu, administratorul site-ului şi de Manuela Miga, antologator. În urma unui concurs online, cu haiku-uri apreciate prin vot de internauţi, Manuela Miga a selectat 82 de micropoeme din 3.400, bazându-se pe experienţa ei în exersarea diferitelor genuri literare japoneze aclimatizate.
Un spaţiul acvatic degradat, rustic, şerpuind în sătuc, fără o ţintă precisă. Într-o imagine motrică, roata ( infinitul, perfecţiunea) întreţine iluzia genezei ( norii ) şi efectele sunt surprinzătoare, confuze :'' băltoaca din drum-/câţiva nori se împrăştie / sub roata căruţei'' ( Radu Dumitru ). Alt poet, imaginând un cadru asemănător, în atmosfera caniculară, nocturnă, bălţile devin miniaturale din cauza căldurii, neîncăpătoare pentru corpul selenar. Văpaia lunii se amplifică la nivel torid dar şi cosmic, uranic dar şi teluric, până la încercarea de contopire : '' arşiţa nopţii -/luna nu mai încape / în nicio baltă ''( Flavia Muntean ).
Altădată, stihiile sunt surprinse doar în note decorative, în stări de acalmie ( norii ), în complicitate cu răufăcătorii (luna), sancţionată prin limbajul colocvial, uşor ironic, batjocoritor ( cârdăşie ), trimiţând la o comunitate dispreţuită (hoţii ): '' chiar şi norii dorm-/luna în cârdăşie / cu hoţii de pepeni''( Rafila Radu ).
Tema fortuna labilis este valorificată subtil, într-o antiteză familiară, între voluptate (floare) şi degradare materială ( vechea poartă). În universul vegetativ, valorile plastice sunt sugerate de floarea de piersic, iar în habitat, poarta veche se prăbuşeşte, efect sugerat printr-o imagine auditivă ( scârţâie des ), amplificându-se strident : ''piersic în floare-/vechea poartă a casei/ scârţâie mai des '' ( Henriette Berge ). Un peisaj devastat, plin de tristeţe, este şi cel feroviar, abandonat, coborât în ruină, cu şine întrerupte. Dar, drumul fragmentat este camuflat din loc în loc de albăstrele graţioase, sugerând infinitul, iubirea, speranţa:'' gară-n ruină-/ şinele se ascund / sub albăstrele'' ( Livia Ciupav ).
Erosul este prezent în diferite ipostaze : feerie acvatică, revelaţii miniaturale, contopirea confuză. De astă dată, motivul poetic al lacului nu mai are nota relativă eminesciană, ci sugerează sentimentul împlinirii, starea de extaz a cuplului, cufundat în universul intim :'' barcă pe lac-/ doi îndrăgostiţi / ies din lume ''( Ion Untaru ). În lipsa cuvintelor, îndrăgostiţii apelează la o simbolistică erotică, prin formă şi culoare (libelula roşie ), semnificând graţia, miniaturalul, dinamismul şi care aminteşte de materializarea cuvintelor nichita stănesciene. Mica vietate se deplasează între cei doi îndrăgostiţi, armonizând universul :'' vibrând în aer / libelula roşie / între noi doi '' ( Magdalena Dale ). Într-o noapte fabuloasă cu lună ( feminitate, maternitate ), cuplul se reduce la o singură umbră, tremurândă. În spaţiul uranic domină astrul nopţii, oferind linişte, melancolie, decor fastuos şi acel sentiment al departelui faţă de cuplul din spaţiul teluric :'' noapte cu lună / el şi ea tremurând /o singură umbră '' ( Gabriel Iordan Dorobanţu ).
În mai multe micropoeme, întâlnim reificarea universului, personificarea unor obiecte a căror utilitate se pierde în negura anilor. În tabloul înfăţişând un peisaj rustic, în plină vară, remarcăm două seceri, odihnindu-se. Aceste metafore ale absenţei sunt surprinzător de expresive : '' umbra căpiţei-/ la amiază se odihnesc/două seceri '' ( Dan Norea ).
Efemerul, relevat în scurte secvenţe, sugerează indirect condiţia tragică a omului. Urmărind cu privirea piaţa pustie, poeta descoperă sub tarabă pepenii sparţi, semnul refuzului, din cauza miezului prea copt. Maturizarea lor excesivă este pusă în relaţie cu unitatea temporală : '' cu miezul prea copt / pepeni sparţi sub tarabe-/ sfârşitul verii '' ( Gabriela Marcian ).
Alte haiku-uri reliefează metafizicul, relaţia cu macrocosmosul, aspiraţia spre integrare în Marele Tot, banalul dar şi absolutul. În atmosfera deprimantă, simbolistă, cu zloată şi tristeţi provinciale, apar semnele destinului, semnificate de ''cărare '' şi '' stea '' şi de lipsa divinităţii : '' urme prin zloată -/luminând cărarea / steaua şi nimeni'' ( Loredana Florentina Dalian). Tot sub semnul metafizicului se află şi haiku-ul lui Eduard Ţară, cunoscut în literatura de specialitate prin sintagma : românul cu cele mai multe premii internaţionale. El stabileşte , concis, o relaţie între spaţiul uranic, între ciocârlie, pasărea care zboară foarte sus, simbol al aspiraţiei spre absolut, al dorului şi albastrul, ivit pe neaşteptate, semnificând infinitul, cosmicul, profunzimea : '' o ciocârlie-/ dintr-o dată albastrul / atât de adânc''. Un alt haiku înfăţişează intimismul căminului, primăvara, în imagini olfactive ( mireasma liliacului ), în personificări, vizite neanunţate, în folosirea unor cuvinte cu iz arhaic ( oaspe ), a unor expresii colocviale :'' oaspe de vază -/ mireasma de liliac / vine la cină '' ( Vasile Moldovan ). Am răsfoit antologia şi nu am rezistat tentaţiei de a interpreta câteva micropoeme.

Antologia Romanian Kukai ( 2007- 2009 ), Editura Grinta, Cluj- Napoca, 2009.

George Bădărău
badarau.george921@gmail.com