de Nicolae Dumitru
Structurarea haikuurilor din volum s-a
făcut respectând atât criteriile sezonale (cele patru anotimpuri), cât și
introducând, ca element inovativ, un al cincilea anotimp.
Și tot ca
noutate, într-o notă originală, Dan C. Iulian a introdus sub titlul fiecărui
capitol sau subcapitol câte o propoziție și, așa cum el însuși ne mărturisește:
„Propozițiile cu pricina sunt ca niște sticluțe mici care conțin un fel de
esență a fiecărui anotimp și care reiau ideile din unele haikuuri care au
caștigat premii importante la concursuri internaționale de gen.ˮ
Primul capitol al
volumului este „PRIMĂVARAˮ, cu subtitlul„Începeonouăviațădeapoiˮ.Cele treizeci și cinci de
haikuuri se așază într-o cronologie treptată: de la germinare (muguri, ghiocei,
zăpada care cedează), la înflorire (cireși, meri, tei), de la
plenitudinealuminii și a lunii,până la o finală întoarcere spre conștiință și
reflecție (bonsai, pescuitul lunii, jocul cu limitele haikuului).
Al doilea capitol al
volumului este „VARAˮ și are ca subtitlu„Un curcubeu curbează
cerulˮ.Metafora subtitlului
sugerează o transformare a lumii după ploaie, o intervenție
blândă, aproape magică, asupra unui cer rigid, rectiliniu, o îndoire
simbolică a timpului, un moment suspendat între furtună și lumină.
Prin aliterația literii c („... curcubeu curbează cerul”),
subtitlul capătă muzicalitate și fluiditate.
Cel de-al treilea capitol este „TOAMNAˮ și are
ca subtitlu „Ultimafrunzăîșiîntâlneșteumbraperecheˮ. Ciclul haikuurilor
despre toamnă este o meditație amplă asupra efemerului. Frunza care cade,
insecta, vântul rătăcitor, obiectele uitate, animalele trecătoare - toate sunt
semne ale unei degradări firești, naturale, întro lume în schimbare continuă.
Aici, toamna
nu este doar un anotimp, ci un personaj, o lume.
„IARNAˮ,
cel de-al patrulea capitol, are ca subtitlu„Liniștea se colorează în alb”.Subtitlul funcționează aproape ca
un motto ce prefigurează imobilitate, suspendare, oprirea timpului,
introspecție, trecerea dintre lumi (zi/noapte, viață/moarte, prezent/trecut)...
o iarnă care nu este doar un anotimp, ci un climat interior.
Ultimul poem:
ninge bezmetic –
tot mai greu de regăsit
drumul spre sine
închide perfect ciclul, fiind un adevărat haiku
final, în care iarna nu mai este doar o temă, ci un cadru
ontologic în care se proiectează fragilitatea umană, memoria, pierderea
și liniștea profundă, aproape metafizică, devenind metafora unei rătăciri
interioare.
Capitolul
al cincilea - „Al 5-lea ANOTIMP. Gendai haiku și senryu, în dulcele
stil liberˮ - conține cinci subcapitole, primul dintre
acestea fiind „Scurtă privire asupra lumii vii”.Temele centrale ale
acestei grupări de poeme ar putea fi:copilăria și naivitatea originară, îmbătrânirea
și trecerea timpului, fragilitatea, vulnerabilitatea, precaritatea, natura ca
instrument de cunoaștere, bestiarul urban. „Scurtă privire asupra lumii vii”
impresionează prin sensibilitate, exactitate imagistică și un lirism reținut.
Fiecare poem este o ferestruică spre o lume unde animalul, pasărea sau insecta
devine partener de reflecție și vector al adevărurilor esențiale despre om:
naștere, mirare, oboseală, libertate, memorie, sfârșit.
Al doilea subcapitol din „Al 5-lea ANOTIMPˮ este „Instantanee
floraleˮ.Aici, estetica devine auto-reflexivă: poetul observă natura,
dar și structura poeziei însăși. Multe poeme au ca ax florile sau fenomenele
naturale, tratate ca ceasuri afective ale vieții umane:
„au înflorit și prunii –/grădinarul octogenar/se
înseninează”.
Relația om-natură este consolatoare.Stilul este delicat, contemplativ, discret,
ironic pe alocuri, profund empatic.
Cel de-al treilea subcapitol din „Al
5-lea ANOTIMPˮ este „Natura umană în naturăˮ.Poemele din
acest grupaj se remarcă prin: empatie profundă (pentru copii, bătrâni, bolnavi,
refugiați); sensibilitate socială, dar exprimată subtil, în spirit haiku;
imagini poetice proaspete și memorabile.
„Între dragoste și iubireˮ, cel
de-al patrulea subcapitoldin „Al 5-lea ANOTIMPˮ,este un grupaj matur, bine
închegat, cu o poezie concentrată și expresivă. Multe dintre haikuurile acestui
grupaj explorează dinamica instabilă a relației de cuplu, pendulând între
tandrețe, alienare și pierdere. Tonul oscilează între autoironie, melancolie și
sinceritate confesivă.
Ultimul subcapitol din „Al 5-lea
ANOTIMPˮ este „Impresii fugareˮ.Poemele din acest subcapitol
transmit o calmă melancolie. Nimic nu este dramatic; toate transformările
naturii sunt acceptate cu o seninătate aproape zen. Poetul pare un observator liniștit,
cu o privire foarte fină, ascultând „ceea ce rămâne” după eveniment.
Este o poezie a prezenței liniștite, a atenției, a
unei spiritualități implicite.
Fiecare vers este o fereastră spre un moment pur,
suspendat, în care realitatea devine poezie prin simplul act al privirii.Limbajul este limpede, fără artificii, în tradiția haikuului
autentic.Imaginile sunt vizuale, dar uneori și tactile, olfactive sau
auditive.Există un echilibru reușit între observație și încărcătură afectivă:
poetul nu explică emoția, ci o lasă să iradieze din detaliul natural.
Din întregul volum se conturează o viziune
coerentă a poetului:
natura este oglindă pentru stările sufletești, timpul
nu este o linie, ci o respirație, poetul meditează asupra limitei dintre real
și imaginar, dintre ceea ce se vede și ceea ce se simte iar deasupra tuturor
există o blândețe lucidă, o acceptare a efemerului ca formă de frumusețe.
ȘI nu pot încheia această
prezentare fără a-l cita și pe autor:„Fiecare
poem din această carte a fost scris într-un moment de sinceritate.Dincolo de stăpânirea normelor haikuului tradițional, am încercat un tip de
libertate creativă care poate permite o expresie autentică, cu imagistică și
teme variate, de la natură la introspecție, de la observație cotidiană la
reflecție filozofică. Cred că această carte poate fi citită atât ca un demers
artistic, cât și ca un studiu de caz al adaptării haikuului modern la un
context cultural românesc.
Am încercat cu această carte nu o demonstrație, ci o confesiune.
Dacă cititorul se va regăsi măcar puțin în paginile ei, înseamnă că am reușit.ˮ
