Hotel cinci stele

Hotel cinci stele*

 Corneliu Traian Atanasiu

            Să treci de la poezia de factură occidentală la cea de inspirație niponă, chiar dacă ai avut anterior tentația unei scriituri minimaliste, implică dobîndirea unor exigențe noi și de cele mai multe ori în opoziție flagrantă cu obișnuințele anterioare.

Trebuie să te dezbari de a fi mereu prezent în poeme, să te retragi undeva în spatele celor spuse și să lași prim-planul lucrurilor. Să accepți că ele pot sugera mult mai bine și mai discret ceea ce tu te căzneai versificînd fălos și fără prea mult folos.

maci sălbatici

în câmpul de grâu –

picături de soare

Notînd așa cele ce sînt, nu-ți mai arogi pretenția demiurgică de a manipula liric lumea și accepți că, în sălbăticia lor, macii sînt mai autentici și mai sugestivi ca atunci cînd sînt struniți și castrați metaforic. De ce ai vrea să lămurești mai mult misterul asocierii lor cu picăturile de soare? Sau pe acela al comportării identice a fluidelor verii ce copleșesc întreaga fire?

ploaie de vară –

parfumul teilor

inundă strada

            Întîmplările, cu care te-ai fi putut mîndri, le lași în seama tuturor și te bucuri că ele pot fi, grație unui cuvînt ambiguu,  la fel de bine și reale, și virtuale.

hoinărind pe facebook –

floarea de cireș

într-o altă fereastră

Noul limbaj, mai succint și mai eliptic, refuzînd metafora, este predispus la apropouri care contaminează și transfigurează cele evocate. Caisul și bolta cerului, florile și stelele devin lesne unul și același lucru.

cais înflorit

în lumina apusului –

stele-nmugurind

Lucrurile și ființele, prinse în dinamismul stihiilor, se metamorfozează lesne și de la sine în fantasmele lor. Autorului nu-i rămîne decît să înregistreze cît mai fidel isprava lor.

rafale de vânt –

umbra salcâmului

biciuind fereastra

Sau, într-o variantă intimistă, de interior:

insomnie -

cresc umbre

la gura sobei

            Uneori, notația succintă pare să fie ironic-suprarealistă. În concizia ei, ea mărturisește însă faptul pur și simplu: barza a rămas în cuib, iar umbra ei și-a dat suflarea odată cu asfințitul soarelui.

amurg -

umbra berzei

părăsind cuibul

            Un gest uman se transferă lesne și uneltelor. Totul este aluziv, lumea întreagă este dominată de o firească empatie.

ștergându-și sudoarea –

tăcută și coasa

își trage sufletul

Nu-i de mirare că, în lipsa omului, sperietoarea și luna mimează, oarecum ironic, încheierea sezonului:

toamnă târzie –

pe umerii sperietoarei

secera lunii

Dar și gospodarul a fost prevăzător și, cu umila sa magie agrotehnică, a zăvorît la vreme soarele-n șopron

noapte de iarnă –

soarele ferecat

în hambar

și aromele evocatoare ale verii în infuzii vrăjite:

închid fereasta -

amintirea verii

în cana de ceai

Din cîteva tușe poți surprinde întreaga atmosferă a unui popas de demult. Răgaz pentru caii care pot să pască în tihnă. Efervescență pentru cei descălecați gata să-și deșerte desaga cu povești și snoave în acompaniamentul șuierat al samovarului.

priponind caii -

lângă samovar

verzi și uscate

            Printr-o expresie figurată, textul capătă nu doar mai multe înțelesuri ci și o mai mare densitate și un dinamism sporit:

târziu de toamnă -

nepotul dogarului

spală putina

Că putina e spălată în fapt de toamnă nu ar fi un motiv de mirare. Odată ce s-a cules recolta sînt tot felul de legume care trebuie puse la murat și o putină veche trebuie totdeauna bine pregătită și curățată. Nici faptul că nepotul este cel care e de serviciu pentru a face toaleta putinii nu este de necrezut. Mai mult ca sigur, el e și ucenic și deprinde meseria de la bunic făcînd cum se cuvine treburile mai mărunte sau mai indezirabile. Contextul fiind schițat, ne atrage atenția faptul că totuși e vorba de un tîrziu de toamnă care pare să iradieze și asupra locului și atmosferei. E un tîrziu care trenează peste un sat care stagnează. Și care, sfidînd parcă statutul idilic și patriarhal atît de lăudat al satului, îl exasperează pe nepot. Și nepotul, pe urma lui Nilă a lui Moromete care a fugit cu oile la București, sătul să spele doagele sfoiegite, cu noaptea-cap, pe tăcute, „a spălat putina”. Și dus a fost.

            Poemele de mai sus dovedesc cu prisosință că autorul nu numai că a dobîndit exigențele unei scriituri noi, dar  că le-a și înțeles rostul și le-a verificat eficacitatea. Primul volum de haiku este deja o reușită. Fără doar și poate, poemul de mai jos confirmă o opțiune fermă în ce privește noua deschidere către lume.

hotel de cinci stele -

mi-agăț hamacul

între salcâmi

_________________

* Florin Golban - Hotel cinci stele